Moise Guran: ”Copiii noștri vor spune despre noi că am fost o generație de tâmpiți”

Și, în momentul de față, nici nu încercăm să le demonstrăm contrariul

Despre copiii noștri, despre noi, despre trecut, prezent și viitor: am ajuns în anul în care am citit, ascultat și auzit cel mai puternic avertisment lansat vreodată.

Acela că nu mai putem aștepta.

Acela că fiecare acțiune pe care o întreprindem accelerează încălzirea globală într-un ritm alarmant.

Având în vedere aceste evoluții alarmante, avem nevoie de actualizări scurte, frecvente și ușor accesibile în privința situației de urgență climatică”, au anunțat 13.925 de oamenii de știință din 158 de țări, pe 10 iulie 2021.

Printre ei s-au aflat și 18 din România. Cine a stat departe de ei? Toată clasa politică.

Boardul editorial al Financial Times, despre raportul ONU privind schimbările climatice: ”Măsurile vor fi dure și politicienii ar trebui să înceteze să le mai prezinte ca fiind roz. Iar activiștii de mediu ar face bine să renunțe la prejudecățile privind energia nucleară. Omenirea trebuie “înțărcată” de la dependența de energia care emite carbon.”

Moise Guran, despre adulții și copiii din România: ”Firește, noi românii suntem din nou în contratimp, iar politicienii se gândesc doar la voturi”

Dacă politicienilor nu le prea pasă, dacă majoritatea continuă să considere întreaga natură locul în care-și poate abandona gunoiul, mai există și unii care iau aminte. Care încearcă, pe cât posibil, să tragă (încă) un semnal de alarmă. Făcând apel inclusiv la ceea ce românii susțin cu tărie că au mai de preț: copiii.

Eu nu știu câți oameni vor pricepe aceste imperative și ce va însemna de exemplu pentru România închiderea minelor sau chiar renunțarea treptată la utilizarea petrolului și a gazelor naturale. Firește, noi, românii, suntem din nou în contratimp. Totul trebuie regândit, dar nici măcar acest lucru nu va fi posibil, atâta timp cât masele rămân în negare, iar liderii nu vor avea curajul să acționeze, ca să nu piardă voturi.

Copiii noștri (nu nepoții, copiii) vor spune despre noi că am fost o generație de tâmpiți. Cine i-ar putea contrazice?”, a arătat Guran, pe contul de Facebook.

Avertisment Știrea Verde: Pământul își pierde semnele vitale. Iar românii încă mai cred că încălzirea globală e o conspirație

Potrivit Science Alert, omenirea a traversat deja punctele culminante asociate cu părțile critice ale sistemului Pământului. Cu alte cuvinte, pierdem ghețarii, pierdem recifele de corali cu apă dulce, iar pădurea continuă să ardă. Pădurea rămasă netăiată.

Da, există cei relaxați intelectual care, dintr-un motiv sau altul, afirmă cu tărie că viitoarele generații se vor descurca. Că viitoarele generații vor fi cele care vor aduce schimbarea. Că schimbările climatice sunt o invenție politică, invențiile cu care se vor confrunta generațiile ce vor veni.

Realitatea: noi suntem generația viitoare, pentru că schimbarea bate la ușă. Aici și acum. Și nu e o schimbare în bine.

Ne pierdem viitorul, pentru că nu ne pasă de prezent

Biziday: În scenariul cel mai rău, în care emisiile de carbon vor rămâne la un nivel foarte ridicat, încălzirea globală ar putea ajunge la o creștere medie a temperaturii planetei cu 3 grade Celsius până în 2060 și cu 5,7 grade Celsius până în 2100, amenințând însăși existența civilizației umane.

Trăim o urgență climatică gravă și, probabil, ne așteaptă ”iadul pe pământ”. Nu peste 100 de ani. Peste 10. Vedem un iad pe pământ, doar că-l numim iadul lor: al grecilor, al turcilor, al celor de departe. Trăim un iad televizat, doar că românii continuă să valseze și se răcoresc cu o bere, dau drumul la AC și-s mândri de pompierii din Grecia. Asta, în timp ce clasa politică ignoră, cu aceeași nerușinare crasă, absolut orice avertisment.

Sursa foto: Instagram

Articolul precedentCîțu i-a răspuns lui Orban legat de posibila demisie
Articolul următor1.400 de tone de deșeuri oprite de la export de către GNM Constanța
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.