10 milioane de lei a plătit Ministerul Culturii pentru un monument ce ar fi trebuit să fie montat în inima Aradului, în semn de prețuire față de Marea Unire. La aproape 10 ani de când s-au dat banii, ia monumentul de unde nu-i. La Arad nu este. Se află, în schimb, în curtea celui care l-a sculptat, undeva pe lângă Călărași. Motivul? Sculptorul și Ministerul Culturii s-au certat și nimeni nu-l poate convinge pe artist să ducă lucrarea acolo unde îi este locul.
Ce face ministerul? E pregătit să dea alți bani – mulți – doar pentru transportul și montarea acestuia.
”Practic, în anul 2006 a fost câștigată competiția de proiecte de către sculptorul Florin Codre și s-a semnat în anul 2007 un contract cu ministerul Culturii pentru realizarea acestui obiectiv. Obiectivul a fost realizat în anul 2010, an în care i-a fost și plătită suma de 10 milioane de lei domnului Codre. În momentul de față, monumentul se află în custodia domnului Florin Codre, undeva în Călărași. Din câte am înțeles, pe o proprietate a dânsului”, precizează Daniel Breaz, ministrul Culturii și Identității Naționale.
Bâlbe
Sculptorul Florin Codre a fost dat în judecată, iar la mai bine de șase ani de la începerea procesului, Ministerul Culturii a obținut o sentință definitivă și executorie. Prin aceasta, monumentul trebuie luat de la Călărași și adus la Arad, unde va trebui să fie montat de sculptor.
De asemenea, fundația pentru monumentul de 300 de tone trebuie realizată de Ministerul Culturii. Totul se întâmplă abia acum, în 2019.
”Ministerul Culturii are responsabilitatea, pentru că este monumentul dânșilor. Evident că trebuia să fie amplasat în anul centenar 2018. Fundația trebuia realizată de către Ministerul Culturii, lucru pe care dânșii l-au conștientizat și înțeleg că l-au și bugetat în bugetul anului 2019. Amplasarea pe fundație trebuie să o facă artistul. După ce se realizează aceste două lucruri, Primăria trebuie să amenajeze zona, în relația directă cu artistul”, declară Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului, care este familiarizat cu acest subiect.
Ministrul Culturii se declară optimist. Crede că în mandatul lui se va finaliza o problemă care trenează de ani buni. Ba, mai mult, el îl consideră vinovat pe sculptorul Florin Codre, care nu ar fi vrut să aducă lucrarea.
”Ministerul Culturii va achita toate aceste cheltuieli, iar pe urmă ne vom îndrepta împotriva domnului Codre pentru a recupera cheltuielile respective. În contractul Ministerului Culturii cu domnul Florin Codre era prevăzută realizarea acestui monument până la finalizare: adică începând de la fabricarea părților componente, realizarea părților componente ale monumentului, inclusiv transport, montaj al monumentului respectiv. Aici au fost problemele. Domnul Codre nu a mai dorit să execute aceste lucruri, adică montajul final, transportul din momentul de față ar trebui Călărași-Arad”, ne mai lămurește ministrul Breaz.
Sculptorul: ”O s-o pun altundeva, într-un loc tâmpit!”
Problema este că, din 2010 și până acum, locul în care trebuia să fie amplasat monumentul a tot fost schimbat. Lucrul acesta l-a supărat pe sculptor, care s-a dezis de lucrarea lui. Consideră că noul loc, lângă Consiliul Județean Arad, nu îi respectă lucrarea.
”Discuțiile mele cu monumentul ăsta de la Arad au fost foarte multe, pentru că eu am ținut morțiș să fie pus într-un anumit loc, care-i locul cel mai bun, cel mai semnificativ. E locul care corespunde cu epoca în care s-au produs evenimentele, pentru că arhitectura din jur e arhitectura epocii în care s-au produs evenimentele. Ei, ei nu vor să pună acolo, lucrarea este a lor, eu m-am dezis de lucrare. M-am dezis în sensul de autor, nu de obligațiile mele contractuale. O s-o pun altundeva, într-un loc tâmpit. Problema e că, mutându-l, i-ai știrbit prestigiul. I-ai știrbit importanța! L-ai ascuns! E un loc ocolit, e un loc ascuns, e un cotlon, e un cotlon al orașului. Deci pentru oraș e un eveniment neimportant Unirea, prin locul pe care l-au ales”, susține artistul Florin Codre.
O plată care a ajuns și la DNA
Referitor la plata integrală a monumentului înainte de finalizarea lucrărilor, ministrul Breaz invocă greaua moștenire pe care a descoperit-o la preluarea mandatului. Nu este vina lui, ci a funcționarilor și foștilor miniștri ai culturii. Mai mult, la DNA se află un dosar cu privire la acest subiect, fiind verificat modul în care au fost efectuate plățile înainte de finalizarea lucrării.
”A fost o plată efectuată în anul 2010. Cei care au făcut această plată, conform contractului, vor răspunde vizavi de ceea ce s-a întâmplat atunci cu siguranță. De ce au decis să plătească integral practic acea lucrare. Normal ar fi ca plata integrală să fie făcută după finalizarea și realizarea proiectului respectiv”, spune Daniel Breaz.
”Nu pot să mă apăr de prostie, de răutate!”
Varianta sculptorului este alta. El susține că finanțarea i-a fost oprită vreme de doi ani, timp în care lucrarea lui a fost scoasă afară de pe șantierul din China. Astfel, artistul a trebuit să o mai facă încă o dată.
”Acest monument a început să se facă și, când era aproape gata, aproape-aproape gata, s-a întrerupt finanțarea! Și atunci chinezii au pus buldozerul și au aruncat afară din incintă tot. Și a trebuit să îl mai fac încă o dată când am primit banii”
L-am întrebat de ce nu s-a apărat, întrucât există o hotărâre executorie care nu îi dă dreptate.
”Pentru că nu pot să mă apăr de prostie, de răutate! Tu nu înțelegi că eu sunt, eu am alte preocupări? Eu mă gândesc cum să fac un erou, înțelegi? Și dacă era mai șchiop, să fie mai deștept și mai frumos, ca ție să îți trezească mândrie și curaj. Mă simt degradat să stau să mă duc în tribunal să vorbesc eu… Ce să îi spun eu unui ministru? Tu nu vezi cum se schimbă miniștrii?”, este de părere Florin Codre.
Nefericire, bube și penalități
O altă problemă a apărut în momentul în care lucrarea a trebuit transportată din China în România. Și aici lipsa de comunicare și-a arătat roadele, iar sculptorul a trebuit să plătească din banii lui pentru a reuși să aducă monumentul în țară.
”În cazul meu s-a venit cu un contract care să mă șantajeze și mai mult! Dacă te interesează chestiile astea, du-te la ei, că mie îmi e… Îmi ies bube până la urmă! Eu sunt un sculptor! Nu sunt unul care fac străzi și d-astea!”, se enervează artistul.
Susține că acest monument i-a adus ”multă nefericire! Multă! E lucrarea cea mai importantă a vieții mele și mi-a adus multă nefericire, da! Multă! Ani de zile de chinuială! A trebuit să îmi vând o proprietate ca să pot să aduc lucrarea acasă”.
Și că la terminarea lucrării, a trimis-o pe adresa beneficiarului, adică a Primăriei Arad. Primăria Arad nu a primit-o. Atunci au trebuit refăcute toate actele, au mai durat alte nouă luni, iar Codre a plătit 140.000 de euro, ca s-o mute din port acasă la el. Astfel, Monumentul Marii Uniri stă în curtea lui Florin Codre de mai bine de cinci ani.
În replică, fostul primar al Aradului spune că nu putea primi monumentul, pentru că nu era proprietatea instituției. Opera de artă aparține Ministerului Culturii.
Ce se va întâmpla în continuare? Monumentul ar trebui montat în lunile care urmează. Încă nu se știe cât va costa această nouă aventură. O spune chiar ministrul Culturii.
”Este studiu de fezabilitate, vom plăti toate aceste lucrări, inclusiv până la finalizarea montajului, după care ne vom îndrepta, având cheltuielile finale, împotriva domnului Codre, pentru a recupera banii ce au fost investiți acum de Ministerul Culturii. Nu pot să vă spun exact cât vor costa toate aceste lucrări, dar după ce vom finaliza vom avea clar toate cheltuielile, facturile ce le plătim și atunci vom avea o sumă finală”, declară Daniel Breaz.