Antivaccinismul l-a costat! Un român dat în urmărire generală, prins la granița dintre Italia și Austria, pentru că nu avea asupra sa un test Covid negativ

Un simplu control vamal de rutină s-a lăsat cu arestare

Campania de vaccinare se pare că i-a purtat ghinion unui român de 37 ani care nu a avut inspirația ca la punctul vamal de trecere dintre Italia și Austria să prezinte un test Covid negativ, așa cum cer autoritățile vamale din zonă. Astfel, polițiștii s-au văzut nevoiți să-l aresteze pe acesta, după ce l-au verificat și au descoperit că bărbatul era dat în urmărire generală, informează Gazeta Românească, conform unei știri inițiale publicate de Il Dolomiti.

Românul care a încercat să intre în Italia era dat în urmărire generală și condamnat la 1 an și 5 luni de închisoare cu executare

Astfel, cetățeanul român a fost oprit la punctul vamal din Brenner, la un control de rutină. Acesta încerca să treacă din Austria în Italia, pe autostrada A22. Și cum autoritățile obligă orice cetățean să prezinte un test Covid negativ, ori o dovadă de vaccinare, la trecerea vamală, și cum românul nu a avut nici una, nici alta, asupra sa, polițiștii de frontieră s-au văzut nevoiți să-l verifice pe aceștia în baza de date.

Verificarea s-a lăsat și cu o arestare, întrucât agenții au descoperit că cetățeanul român de 37 de ani era dat în urmărire generală, fiind, în prealabil, condamnat la 1 an și 5 luni de închisoare cu executare.

Italia: Rețineri în cazul tragediei din Piemont

Astfel, dacă ar fi avut asupra sa un test Covid negativ, românul ar fi avut șanse mai multe să scape neobservat, însă lipsa de reacție și, până la urmă, și de inspirație, i-a adus acestuia o arestare. Bărbatul a fost, așadar, arestat pe loc și dus de urgență într-o închisoare din Bolzano, unde așteaptă să fie transferat, informează, de asemenea, sursa citată anterior.

Nu se știu motivele pentru care acesta a fost condamnat la 1 an și 5 luni de închisoare, însă ceea ce se știe este că românul va ajunge să își ispășească pedeapsa, în cuantumul acesteia fiind probabil să se adauge și tentativa de fugă.

Articolul precedentCîțu reacționează, după ce Turcan și Roman au sugerat că unii părinți cheltuie alocațiile copiilor pe alcool
Articolul următorAna Birchall își amintește de ultima sa numire ca ministru la Justiție: „Zilnic aveam N presiuni sau cereri de remaniere”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.