Transparență în organizarea de evenimente.

Asta a decis Allen Coliban, primarul municipiului Brașov, care a inițiat o procedură de selecţie, cu criterii aplicabile tuturor, care are ca scop asigurarea unui calendar de evenimente cât mai diversificat şi atractiv. Edilul susține că această inițiativă va avea un impact economicmare asupra oraşului.

Primăria Braşov a lansat, pe site-ul instituţiei, o procedură pentru organizarea de evenimente în municipiu, de la festivaluri la competiţii sportive şi târguri. La  sunt aşteptaţi să se înscrie atât partenerii cu care instituţia a colaborat şi până în prezent, cât şi cei care au impus pe piaţă marile festivaluri precum Tomorrowland, Electric Castle, Untold sau Neversea.

„Braşovul devine din ce în ce mai interesant pentru organizatorii de evenimente, inclusiv pentru cei care organizează festivaluri mari. Am primit foarte multe solicitări în ultimul timp. Prin urmare, punem la dispoziţia tuturor celor interesaţi o procedură transparentă de înscriere a evenimentelor şi a solicitărilor de colaborare cu Primăria. Criteriile de evaluare vor ţine cont de impactul economic, de cel social, de cel asupra mobilitaţii şi a locurilor de cazare, pentru că dorim să avem evenimente sustenabile şi care să nu creeze probleme pentru oraş. Aşteptam solicitările din partea tuturor celor interesaţi şi sperăm ca Braşovul să devină din ce în ce mai atractiv din punct de vedere al evenimentelor şi al festivalurilor pe care le organizează”, a declarat Allen Coliban.

Noua procedură permite actualizarea în timp real al calendarului evenimentelor. În plus, organizatorii vor putea să ştie în ce condiţii şi în ce perioade pot iniția aceste evenimente.

Fiecare organizator de evenimente – festivaluri, concerte, târguri, expoziţii, competiţii sportive, intervenţii culturale – care doreşte să utilizeze domeniul public va trebui să completeze „Chestionarul preliminar pentru solicitarea ocupării domeniului public în vederea organizării activităţilor social-culturale, educative şi sportive”, care se găseşte pe site-ul Primariei Braşov, brasovcity.ro, la secţiunea Acces rapid/Evenimente şi cultură.

Chestionarul include date despre organizator, despre eveniment (activităţi, locaţie de desfăşurare etc), despre publicul ţintă şi numărul de participanţi şi de spectatori estimat, un plan de promovare al evenimentului, dar şi date despre utilităţile necesare sau activităţi comerciale conexe.

Măsurile necesare pentru prevenirea aglomerării traficului rutier, evitarea poluării, asigurarea ordinii şi liniştii publice şi a siguranţei şi sănătăţii participanţilor, precum şi a aplicării normelor referitoare la prevenirea pandemiei sunt de asemenea întrebări şi criterii în alegerea organizatorilor.

Totodată, organizatorul evenimentului va trebui să prezinte şi o analiză privind impactul financiar asupra economiei locale şi să sublinieze beneficiile pentru comunitatea braşoveană, a menţionat sursa citată.

În ultima perioadă, primarul Allen Coliban a avut mai multe întâlniri cu organizatorii marilor festivaluri din România. El a anunțat că în anul 2022, Brașovul va organiza unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din țară. 

Articolul precedentPrimul primar din România reținut pentru fraudă electorală!
Articolul următorMuraru: „Socialiștii români sunt aliați cu fasciștii pentru a da jos Guvernul”
Cristina IANCU
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...