Opt mandate ministeriale. Patru partide de guvernare. Șaptesprezece ani de întârziere. Și un cont care crește zilnic la Bruxelles: 18.600 de euro pe zi, plătiți din banii contribuabilului român pentru depozite de deșeuri pe care statul s-a angajat să le închidă până în 2009 și nu a făcut-o.
Cu 18.600 de euro construiești în fiecare zi un loc de joacă pentru copii. Plătești salariul lunar a 12 medici de familie. Finanțezi 60 de burse școlare. Sau îi trimiți la Bruxelles, pentru că opt miniștri ai Mediului din ALDE, PNL, UDMR și USR nu au reușit, în ordine sau împreună, să închidă niște gropi de gunoi pe care România promisese că le va închide înainte ca majoritatea acestor miniștri să fi ajuns în funcție.
Grațiela Gavrilescu – ALDE, trei mandate în Cabinetele Grindeanu, Tudose și Dăncilă (2017–2019).
Costel Alexe — PNL, Cabinetul Orban (2019–2020).
Mircea Fechet — PNL, 48 de zile în 2020.
Barna Tánczos — UDMR, Cabinetele Cîțu și Ciucă (2020–2023).
Mircea Fechet — PNL din nou, Cabinetele Ciolacu I și Ciolacu II (2023–2025).
Diana Buzoianu — USR, Cabinetul Bolojan (2025–prezent).
Niciun partid nu poate pretinde că nu a știut. Niciun ministru nu poate pretinde că nu a primit dosarul. Toți l-au moștenit, toți l-au transmis mai departe – puțin mai greu, puțin mai scump, cu câteva depozite în plus pe conștiință și câteva milioane în minus din bugetul public.
Suma totală estimată plătită până în mai 2026: minimum 12,5 milioane de euro. Bani care nu s-au dus spre școli, spitale sau drumuri. S-au dus la Bruxelles, pentru că România nu și-a respectat cuvântul dat în Tratatul de aderare.
Cum a început: 109 gropi, un termen și o ignorare de 17 ani
Prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, semnat în 2005 și intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2007, România și-a asumat închiderea și reabilitarea ecologică a tuturor depozitelor de deșeuri neconforme cu Directiva europeană 1999/31/CE. La data aderării existau 109 depozite neconforme — gropi de gunoi municipale și industriale care nu respectau standardele europene privind impermeabilizarea, colectarea levigatului, gestionarea gazelor și monitorizarea mediului înconjurător.
Termenul pentru 68 dintre ele: 16 iulie 2009. Termenul pentru restul: 16 iulie 2017.
Ambele termene au trecut fără ca România să le respecte.
La 15 februarie 2017, Comisia Europeană a sesizat pentru prima dată Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În acel moment rămâneau deschise și nereabilitate 68 de depozite.
Grațiela Gavrilescu — ALDE (trei guverne: 3 aprilie 2017 – 27 august 2019)
Gavrilescu a preluat portofoliul Mediului pe 3 aprilie 2017, la câteva săptămâni după ce Comisia Europeană sesizase deja CJUE. A condus ministerul în trei cabinete succesive — Grindeanu, Tudose și Dăncilă — toate susținute de coaliția PSD-ALDE.
Pe 18 octombrie 2018, în timp ce Gavrilescu era ministru în Cabinetul Dăncilă, CJUE a pronunțat prima condamnare a României — cauza C-301/17. Curtea a constatat că România nu și-a îndeplinit obligația de a închide 68 de depozite de deșeuri. Penalități financiare: zero. Era un avertisment solemn, nu o factură. Factura urma.
La finalul mandatelor, în august 2019, din 68 de depozite fuseseră închise 14. Rămâneau 54.
Gavrilescu declarase în vara lui 2017 că „suntem în ceasul al doisprezecelea” și că termenul de grație este 2023. Metafora era corectă. Acțiunea nu a urmat.
Costel Alexe — PNL (4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020)
Alexe a preluat ministerul în Cabinetul Orban și a stat exact un an. Sub mandatul lui, pe 14 mai 2020, Comisia Europeană a trimis României o scrisoare formală de punere în întârziere — prima consecință oficială a condamnării din 2018. România era somată să închidă cele 48 de depozite rămase și să prezinte un calendar concret.
Răspunsul: raportări periodice, promisiuni de calendar, fără rezultate substanțiale.
Alexe a plecat la Consiliul Județean Iași după câștigarea alegerilor locale din septembrie 2020. Ulterior, DNA l-a cercetat penal pentru luare de mită în perioada mandatui de ministru – 22 de tone de produse din tablă primite de la un combinat siderurgic în schimbul alocării de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.
Mircea Fechet — PNL, prima apariție (5 noiembrie – 23 decembrie 2020)
48 de zile. Fechet a fost numit ministru după demisia lui Alexe și a predat portofoliul lui Tánczos Barna la instalarea Cabinetului Cîțu. Fără impact posibil pe dosar.
Barna Tánczos — UDMR (23 decembrie 2020 – 15 iunie 2023)
Cel mai lung mandat din perioada analizată — doi ani și jumătate — și cel cu cele mai grave consecințe juridice în curs.
Pe 15 februarie 2022, Comisia Europeană a depus a doua sesizare la CJUE. Argumentul era simplu și devastator: la trei ani de la condamnarea din 2018, România închisese doar 24 din cele 68 de depozite. 44 rămâneau deschise – pentru multe, nici lucrările necesare nu fuseseră planificate sau inițiate. Comisia cerea acum și penalități financiare.
Tánczos a gestionat ministerul în contextul unor controverse ample: demiterea unui șef al Gărzii Forestiere care semnalase nereguli, controversatul ordin pentru vânătoarea cocoșului de munte suspendat de instanță, ordinul pentru uciderea urșilor semnat în ultima zi a mandatui — blocat ulterior de Academia Română. Probleme de mediu extrem de importante pentru România!
Pe dosarul depozitelor de deșeuri, a doua sesizare CJUE a fost depusă în mandatul său, iar situația lăsată moștenire: 31 de depozite neînchise din 68.
Mircea Fechet — PNL, al doilea mandat (15 iunie 2023 – 23 iunie 2025)
Fechet a preluat ministerul în Cabinetul Ciolacu I și a continuat în Cabinetul Ciolacu II, format pe 23 decembrie 2024. Doi ani în total — și cea mai costisitoare decizie europeană din istoria acestui dosar pronunțată în acest interval.
Pe 14 decembrie 2023, CJUE a pronunțat a doua condamnare — cauza C-109/22. La data pronunțării, rămâneau neînchise 31 de depozite. Curtea a impus:
– Sumă forfetară: 1.500.000 euro (plată unică, datorată de la data pronunțării) — Penalitate zilnică: 600 euro pe depozit neconform pe zi de întârziere, începând de la data pronunțării — La 31 de depozite: 18.600 euro pe zi, adică aproximativ 6.789.000 euro pe an
Fechet declarase înainte de condamnare că se teme că „va fi o condamnare în toamnă” și că obiectivul principal este ca amenda să fie „suficient de mică încât să nu impacteze bugetul de stat”. O prioritate care descrie cu exactitate logica instituțională cu care a fost gestionat dosarul. Atât s-a putut!
La un an și jumătate după condamnare, Fechet declara pentru Jurnalul că din cele 31 de depozite fuseseră închise doar două, iar România plătea 3.000.000 de euro la fiecare șase luni – suma confirmând că aproximativ 27-28 de depozite rămâneau neînchise la acel moment, penalitatea zilnică scăzând treptat pe măsura închiderilor.
În iulie 2024, Guvernul Ciolacu a decis că Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va prelua gestionarea lucrărilor de închidere – recunoscând implicit că municipalitățile titulare nu aveau capacitate financiară și administrativă să rezolve problema singure. O decizie corectă, dar cu ani de întârziere.
Diana Buzoianu — USR (23 iunie 2025 – prezent, în caretaker din 5 mai 2026)
Buzoianu a preluat ministerul în Cabinetul Bolojan. Pe 30 ianuarie 2026, Comisia Europeană a deschis al treilea dosar la CJUE. Acesta vizează un set parțial diferit de obligații: din totalul inițial de 101 situri, România raportase că 92 au fost închise și reabilitate. 9 situri rămâneau fără planuri clare de reabilitare completă.
Pe 5 mai 2026, Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, adoptată cu 281 de voturi de parlamentarii PSD, AUR și PACE. Buzoianu conduce ministerul în regim de caretaker — cu atribuții limitate, fără dreptul de a lua decizii majore. Dosarul cu penalitățile în curs este moștenit. Al treilea dosar CJUE este nou. Nici Buzoianu nu a știut ce să facă, așa că a făcut doar PR ieftin.
Calculul banilor: cât a plătit România
Penalitățile financiare au început să curgă de la 14 decembrie 2023, data celei de-a doua condamnări CJUE — confirmat de textul hotărârii.
De la 14 decembrie 2023 până la 10 mai 2026 au trecut 878 de zile.
Penalitatea la data condamnării — 31 depozite × 600 euro: 18.600 euro/zi. Pe măsură ce depozitele se închideau treptat, suma zilnică a scăzut. În februarie 2024, Fechet declara că România plătea „aproximativ 18.000 euro pe zi” (deci nici Fechet nu știa cu adevărat adevărul)- indicând că unul-două depozite fuseseră deja închise. Sursa Jurnalul (dec. 2024) confirmă că fuseseră închise doar două din 31.
Singura cifră confirmată public privind penalitățile plătite efectiv: 3.000.000 euro la șase luni, declarată de ministrul Fechet pentru Jurnalul în decembrie 2024.
Estimare pe baza datelor disponibile:
Sumă forfetară (plătită la data condamnării): 1.500.000 euro — confirmat CJUE
Penalități estimate — primele 18 luni (dec. 2023 – iun. 2025), la rata confirmată de ministru: 6.000.000 euro (2 semestre × 3.000.000 euro)
Penalități estimate — ultimele aproximativ 11 luni (iun. 2025 – mai 2026), la ritm similar, cu posibilă reducere dacă s-au mai închis depozite: ~5.000.000 euro
Nu există raportare publică a Ministerului Finanțelor cu suma exactă transferată Comisiei Europene după iunie 2025.
Total estimat plătit până la 10 mai 2026: minimum 12.500.000 euro
Douăsprezece milioane și jumătate de euro din bani publici. Nu pentru a curăța gropile. Pentru a nu le curăța.
De ce nu s-a rezolvat în 17 ani
Structura problemei e mai complexă decât simpla incompetență sau rea-voință, deși ambele pare că au jucat un rol.
Depozitele rămase neînchise se împart în trei categorii cu blocaje distincte. Depozitele municipale sunt blocate de lipsa capacității financiare a administrațiilor locale și de birocrația proiectelor de finanțare europeană – multe primării nu au putut accesa fonduri europene din cauza documentațiilor incomplete sau a litigiilor de proprietate.
Depozitele industriale periculoase aparțin unor companii în faliment sau insolvență, fără proprietar clar care să poată fi obligat să efectueze lucrările din masa falimentară. Depozitele industriale nepericuloase prezintă probleme similare, dar cu impact ecologic mai mic – ceea ce a dus la prioritizarea lor mai scăzută.
Niciun ministru nu a propus și implementat o soluție sistemică pentru toate trei categoriile simultan. Transferul sarcinii către AFM, realizat de Fechet în iulie 2024, e un pas în direcția bună — dar a venit cu cinci ani întârziere față de momentul în care Comisia semnalase că situația era complet blocată.
Ce urmează
Al treilea dosar CJUE din 30 ianuarie 2026 vizează nouă situri rămase. Dacă România va pierde și acest proces — și precedentele oferă toate motivele să credem că va pierde – vor urma noi penalități zilnice, calculate separat de cele care curg deja.
Suma totală pe care România o va plăti Comisiei Europene pentru depozitele de deșeuri este imposibil de calculat cu precizie la această dată. Depinde de câte depozite vor fi închise, cât de repede și de rezultatul celui de-al treilea dosar.
Ceea ce se știe cu certitudine: fiecare zi suplimentară de întârziere costă bani publici care nu merg spre o groapă de gunoi mai curată, ci spre Bruxelles. Și vor continua să meargă atât timp cât dosarul va rămâne ceea ce a fost din 2009 încoace: o problemă pe care toată lumea o știe, nimeni nu o rezolvă și toți o moștenesc.
