Sursa foto: Facebook/ Csoma Botond

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Csoma Botond, a reacționat după ce la un meci hochei s-a cântat imnul secuiesc.

Oficialul maghiar a precizat că este „de neconceput ca astăzi”, când la granițele României are loc un război, iar românii o duc din ce în ce mai rău, liderii țării sunt preocupați să aplice sancțiuni celor care au cântat imnul secuiesc.

„(…) Mi se pare îngrijorător faptul că unii lideri politici se concentrează pe această temă falsă, în timp ce solicită reacţii şi sancţiuni din partea Ministerului Sportului, respectiv a Federaţiei Române de Hochei, pentru că jucătorii au cântat, spontan, imnul Ţinutului Secuiesc”, a declarat Botond.

Marcel Ciolacu a precizat că astfel de lucruri şi astfel de manifestări nu duc în direcţia corectă

De asemenea, liderul deputaților UDMR a explicat faptul că jucătorii nu pot fi trași la răspundere nici de federație, nici de minister pentru că au cântat un cântec ce are o valoarea locală.

„La fel, nici ministrul Transporturilor nu poate fi tras la răspundere dacă cineva cântă într-un tren”, a declarat Csoma Botond. Totodată, aceasta a mai precizat că diversitatea indentităților regionale din toată România nu face altceva decât să „ne întărească ca și comunitate.”

Botond a criticat declarațiile unori lideri politici români, afirmând că astfel de ieșiri duc la amplificarea sentimentului anti-maghiar și „denotă o lipsă de toleranță.”

„Nu cred că în România europeană, multietnică, trebuie să aibă loc astfel de atitudini. Majoritatea din România ar trebui să accepte că există elemente care contribuie la păstrarea identităţilor regionale care nu aduc atingere României”, a concluzionat liderul deputaților UDMR.

Reamintim că primul care a reacționat, după ce jucătorii de hochei au început să cânte imnul secuiesc, a fost ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Acesta a precizat că e nevoie de „măsuri urgente” după ce hocheiștii din naționala României au cântat „așa-zisul imn al Ținutului Secuiesc.”

„Cer Federaţiei Române de Hochei, Ministerului Sportului şi tuturor celorlalţi factori responsabili să ia măsuri urgente pentru a aplica cele mai dure sancţiuni după acest gest incalificabil. Cine nu respectă România nu are ce căuta în roşu, galben şi albastru! Pentru noi aceste culori înseamnă totul! PS: Respect celor trei jucători români care s-au dat la o parte şi nu au participat la această mascaradă!”, a scris Grindeanu pe o rețea de socializare.

Citește și articolul: Moment șocant la Campionatul Mondial de Hochei. Echipa României a intonat imnul Ținutului Secuiesc, împreună cu jucătorii unguri

Articolul precedentProducţia agricolă, în pericol din cauza încălzirii globale
Articolul următorInițiativă USR: Activitatea PFA este reglementată ca vechime în muncă și specialitate
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.