Pensionat din funcția de consilier prezidențial în toamna anului 2021, fratele lui Ludovic Orban se întoarce în activitate.
Leonard Orban a fost numit ieri membru al Consiliului de administrație al Institutului European din România printr-o decizie a premierului Nicolae Ciucă, fost coleg de partid al fratelui său.
De profesie economist, Leonard Orban a tot deținut funcții publice, inclusiv de ministru sau secretar de stat. Cea de consilier prezidențial a venit în martie 2010, până să fie numit ministru în 2011, pentru ca în ianuarie 2015 să ajungă iar la Administrația prezidențială. Acesta a plecat la cerere din funcție, însă se pare că ieșirea la pensie nu i-a fost pe plac.
Ieri, în Monitorul Oficial a apărut decizia pentru numirea acestuia ca membru al Consiliului de administrație al Institutului European din România, act care aduce și o altă modificare – privind numirea președintelui și a patru membri.
„Având în vedere Memorandumul cu tema „Propunere de numire a unui membru în Consiliul de administrație al Institutului European din România”, înregistrat la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/1.492 din 6 martie 2023, în temeiul art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 10 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1998 privind Institutul European din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 207/1998, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.
Art. 1. — Se constată încetarea calității de membru al Consiliului de administrație al Institutului European din România a domnului academician Răzvan Emil Theodorescu în data de 6 februarie 2023, ca urmare a decesului.
Art. 2. — La data intrării în vigoare a prezentei decizii se numește domnul Leonard Orban în calitate de membru al Consiliului de administrație al Institutului European din România, pentru perioada rămasă a mandatului.
Art. 3. — La articolul 2 din Decizia prim-ministrului nr. 320/2022 pentru numirea președintelui și a patru membri ai Consiliului de administrație al Institutului European din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 16 mai 2022, prima liniuță se modifică și va avea următorul cuprins: „— domnul Leonard Orban”.”, se arată în act.
Decizia este semnată de Ciucă, fiind contrasemată de secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu.