Sursa foto: Newsweek

Oligarhii ruși caută un loc unde să își transfere o parte din averile ce au fost afectate profund de sancțiunile impuse de Europa după ce Putin a decis invadarea Ucrainei.

Locul preferat al bogaților este hub-ul financiar al Golfului Persic, Dubai, acesta devenind un adevărat magnet pentru oamenii bogați ai lumii.

De altfel, refuzul Emiratelor Arabe Unite de a-și spune punctul de vedere cu privire la războiul dintre Rusia și Ucraina a dat un semnal rușilor înstăriți că banii lor vor fi în siguranță.

Sute de milioane de dolari urmează să fie transferați din băncile elvețiene în cele din Dubai

Potrivit unui banchet de top de la o bancă din Elveția, mulți oligarhi ruși au contactat banca și au cerut ca „fonduri foarte mari” să fie transferate în cel mai scurt timp în băncile din Dubai.

„Emiratele Arabe Unite sunt un mediu favorabil, la câteva ore distanţă de zbor cu avionul şi nu au un organism de reglementare care să lucreze împreună cu organismele occidentale de reglementare”, a spus un manager de investiţii, potrivit Reuters.

De asemenea, oamenii bogați ce au cont la banca privată elvețiană au decis să își deschidă conturi la sucursalele din EAU ale aceleași bănci, iar alții au optat pentru băncile locale din Dubai. Din cauza crizei economice interne, majoritatea oamenilor de afeceri ruși au decis să invetească banii în imobiliare și fonduri care nu dezvăluie informații cu privire la proprietari.

Dubaiul a fost mereu în preferințele rușilor cu bani, chiar înaintea războiului. Mai exact, rușii au fost cei mai importanți vizitatori și cumpărători de imobiliare din emirat. După două săptămâni de război, Occidentul a înghețat acțiunile mai multor miliardari ruși, rubla s-a prăbușit, iar economia rusească se află în colaps.

Până în acest moment nu există semnale că redirecționarea averilor oligarhilor ruși spre Dubai vor fi supuse sancțiunilor Occidentului. Cu toate acestea, bancherii au menționat faptul că o acceptare a fondurilor rusești, în special în această perioadă dificilă, ar prejudicia imaginea instituțiilor care ar accepta așa ceva.

Reamintim că de la debutul războiului și până acum, oligarhii ruși au pierdut cel puțin 90 de miliarde de dolari din cauza sancțiunilor impuse de Occident. Mai mult, unii și-au văzut averile la jumătate.

FMI avertizează: Ucraina se va confrunta cu o recesiune profundă

Articolul precedentRecord absolut: Asistăm la cea mai mare creștere de emisii de CO2 înregistrată vreodată
Articolul următorRuşii au ajuns în oraşul Ohtîrka: cel puțin 13 oameni au murit în urma bombardamentelor
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.