Social-democrații au depus, miercuri, la Senat, moțiunea simplă „O românie în agonie, cu Năsui la Economie” și îl acuză pe Claudiu Năsui de „dezastrul pe care l-a lăsat la Ministerul Economiei în cele 70 de zile, de când este ministru”.
Năsui, aliat cu Cîțu în cazul în care ”PSD depune moțiunea”
Premierul Cîțu nu poate să conducă acest guvern
Radu Oprea îl acuză pe Năsui că nu are nicio viziune și niciun mesaj pentru antreprenori, precizând că debirocratizarea invocată, încă din timpul campaniei electorale, este doar un slogan. Mai mult, Oprea își dorește să obțină și votul celor aflați în coaliția de guvernare pentru înlăturarea ministrului Năsui.
„Am văzut că a închis toate programele bune pentru economie. Ieri am avut o discuție cu cei din industria textilă, care este a doua industrie afectată de criza economică din România. Peste 60.000 de locuri de muncă s-au pierdut într-un an de zile. (…) Acest ministru trebuie să plece acum din fruntea ministerului. Debirocratizare este una dintre teme lui cu care și-a făcut campanie. Dacă ne uităm în toate mesajele antreprenorilor care au aplicat la măsurile doi și trei, veți vedea că este o bicrocrație infernală. Kafka ar fi fost invidios pe Năsui. Debirocratizare este doar un slogan”, adaugă Oprea.
El menționează că social-democrații speră ca o parte dintre senatorii PNL, USR PLUS și UDMR să voteze oțiunea simplă. Acesta a reamintit faptul că sunt cunoscute și vizibile certurile dintre miniștrii, „clar că premierul Cîțu nu poate să conducă acest guvern, unde de fapt sunt trei guverne”.
Primul test trecut, în luna februarie
Moțiunea împotriva lui Claudiu Năsui este a doua depusă de social democrați în acest mandat, la numai o lună după cea care l-a vizat pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. În 17 februarie a fost primul test al Guvernului Cîțu, moțiunea împotriva lui Voiculescu a fost respinsă cu 161 de voturi „împotrivă” și 140 „pentru”.
Năsui și Voiculescu s-au înțeles între ei, dar nu vor să audă de alte formațiuni politice