Un nou dosar penal pentru un executor judecătoresc din Craiova, care are deja o condamnare de 10 ani de închisoare pentru acte de executare ilegală dispuse împotriva Complexului Energetic Oltenia. De menționat că executorul Gagiu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni similare și în 2018, însă prejudiciul reținut la acea dată era mult mai mare.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au anunțat că ieri, împotriva lui Nicolae Gagiu a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, sub acuzația de abuz în serviciu și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată. Nicolae Gagiu a fost dus astăzi în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„În perioada 2015 – noiembrie 2020, inculpatul Gagiu Nicolae, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfășurării a trei proceduri de executare silită, ar fi cauzat un prejudiciu debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia SA concomitent cu obținerea pentru sine a unui folos necuvenit în cuantum de 1.485.325 lei.
Concret, deși prin deciziile instanțelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta ar fi transferat și ulterior ar fi retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menționată mai sus.
De menționat este faptul că, în perioada octombrie – noiembrie 2020, în condițiile în care inculpatul știa că este cercetat în prezentul dosar penal, ar fi efectuat din nou acte de executare silită cu încălcarea dispozițiilor legale, în aceeași modalitate.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, au comunicat procurorii anticorupție.
În octombrie anul trecut, Gagiu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracțiuni de corupție, acuzația fiind aceea că a prejudiciat Complexul Energetic Oltenia cu 6 milioane de lei. Sentința nu este definitivă, în acest moment dosarul aflându-se în stadiul de recurs, la Înalta Curte, unde un termen de judecată a fost stabilit chiar pentru săptămâna viitoare.
„În perioada 15 aprilie 2014 – mai 2018, inculpatul Gagiu Nicolae, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfăşurării a şase proceduri de executare silită, a cauzat un prejudiciu debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia SA concomitent cu obţinerea pentru sine a unui folos necuvenit în cuantum de 5.924.320 lei. Concret, deşi prin deciziile instanţelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta a transferat şi ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menţionată mai sus”, comunica DNA în 2018. La acea dată, Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă în cauză, iar procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui teren şi asupra celorlalte bunuri ale lui Nicolae Gagiu, inclusiv sume de bani, prezente şi viitoare.