Când nu povestește despre ce ar putea face Alianța Pentru Patrie într-un viitor incert sau nu pune la zid măsurile de combatere a pandemiei, Codrin Ștefănescu își mai aduce aminte, periodic, despre condamnarea ex-liderului PSD, Liviu Dragnea.
Au trecut ceva luni bune de când Dragnea este liber, însă Codrin Ștefănescu pare că nu uită și nu iartă anii pe care fostul său șef pe linie de partid, actualmente partener fără acte în APP, i-a petrecut în spatele gratiilor, dată fiind frecvența cu care scrie despre ceea ce numește „condamnare politică” a acestuia.
Chiar și cu toate explicațiile pe care le tot oferă din momentul în care Dragnea a fost încarcerat, fostul secretar general al PSD pare că trăiește cu impresia că oamenii nu au înțeles nici la ani distanță care este opinia sa legată de greșelile care l-au trimis la închisoare. Evident, „greșeala” supremă la care face referire Codrin Ștefănescu are legătură cu dragostea pe care o simte Liviu Dragnea față de țară și popor, pentru care, subliniază acesta, a fost pedepsit aspru.
Deși nu există un context recent, Codrin Ștefănescu ține să mai scrie o dată, inclusiv la început de an, ceea ce crede cu tărie că l-a dus pe Dragnea la închisoare: forțele străine, prin „mâna” celor pe care îi numește „reziști”.
Deși este greu de spus cine sunt acei „reziști”, care totuși au mai fost ajutați inclusiv din interiorul PSD. Cert este doar că Liviu Dragnea a pătimit, iar Codrin Ștefănescu refuză să treacă cu vederea anii de închisoare. Într-un fel, la rândul său, rezistă.
„L-au trimis la închisoare pentru o faptă inexistentă! Pentru liniștea regimului Iohannis, a multinaționalelor și a unor ambasade, pentru ca reziștii să ajungă la putere și să facă pulbere țara! Pentru liniștea lui Ciolacu, a trădătorilor neamului românesc, a celor ce servesc intereselor străine!
L-au anchetat și pentru avere, l-au demonizat și au împroșcat cele mai mizerabile minciuni! Dar, stupoare pentru rezisti și securiști! ANI a clasat dosarul, nu există nimic din murdăria aruncată de dușmani în spațiul public! Nici lacuri, nici Belina, nici firme în străinătate, nici bani ascunși pe Marte, nimic, nimic! Doar manipulare, gunoi și minciuni!
Liviu Dragnea a fost pedepsit pentru o singură vină: că a ținut morțiș ca România să fie a românilor! Și că nu a dorit să fim slugi la străini! Ca să înțelegeți odată!”, atrage atenția Codrin Ștefănescu.