Alexandru Rafila (captură video)

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat la Antena 3 că din punctul său de vedere, vaccinarea împotriva coronavirusului nu va fi obligatorie în țara noastră. Cu toate acestea, medicul recomandă imunizarea împotriva COVID-19.

„Din punctul meu de vedere, vaccinarea nu va fi obligatorie în România. Nu cred ca va fi un punct de vedere superior care să facă obligatorie vaccinarea în România, mai ales că oprirea transmiterii virusului este dificilă, dar această opţiune legată de vaccinare a fost discutată pentru a preveni sufocarea sistemului de sănătate şi multe decese. Vaccinarea o recomand cu tărie, însă, apropo de obligativitate, obligativitatea nu cred că este potrivită”, a declarat ministrul.

Rafila: „Prioritatea noastră e ca oamenii să fie testaţi din timp”

De asemenea, Alexandru Rafila a mai precizat că România este pe un trend rapid de creștere a infecțiilor cu coronavirus, iar Omicron se va transmite comunitar în următoarele 14 zile. Mai mult, demnitarul a menționat că se lucrează la o procedură eficientă de testare.

Medicul a vorbit și despre simptomele Omicron, precizând că sunt asemănătoare unei răceli.

„Durerea de gât, puţin intensă, ca un soi de mâncărime, transpiraţii abundente în timpul nopţii, astenie, dureri musculare, febră, mialgii, sindrom digestiv. Sunt semne care ar trebui să ne pună pe gânduri”, a menţionat oficialul.

Mai mult, Rafila a mai spus că certificatul verde/Covid era o soluție pentru o perioadă de timp, cât era valul pandemic, iar ulterior se putea renunța la el după scăderea cazurilor de infectare.

„N-a ajuns la dezbaterea Parlamentului pentru că exista deja un alt proiect pe aceeași temă, diferența fiind însă majoră, deoarece se referea la toate categoriile de personal. Între timp a venit valul 5. Dacă proiectul ar fi aprobat săptămâna viitoare și se dă un termen de introducere de 2-4 săptămâni, ne apropiem probabil de zona de descreștere (n.r. a actualului val)”, a concluzionat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății a mai declarat că țara noastră a intrat în valul cinci al pandemiei de coronavirus, fiind pe locul 2 sau 3 în Europa în ceea ce privește ritmul de creștere a numărului de cazuri.

Alexandru Rafila: „Nu există niciun fel de impunere a utilizării unor măşti scumpe”

Articolul precedentCristian Diaconescu, președintele PMP, susține că zona euro este un vis „aproape imposibil” pentru România
Articolul următorCodrin Ștefănescu îl consideră „vinovat” pe Liviu Dragnea”: „A ținut morțiș ca România să fie a românilor!”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.