O groapă uriașă de gunoi a fost construită în unul dintre cele mai frumoase locuri ale României.
Decizia a aparţinut autorizăţilor locale, sătenii crezând, iniţial, că pe pășunea lor se face o fabrică.
Potrivit unui comunicat al asociației, semnat de Aristide Maxim Samuilă, autoritățile județene din Suceava doresc să pună în funcțiune, cu absolut orice preț, groapa de gunoi din Pasul Mestecăniș.
“Opriți dezastrul ecologic din Pasul Mestecăniș!” – petiţia poate fi semnată aici
Este solganul sub care Asociația Bucovina Curată a inițiat o petiție pe platforma online Declic.ro.
În petiţie, reprezentanţii atrag atenţia asupra dezastrului ecologic ireversibil, în inima Bucovinei.
Inițiatorii petiției scriu că: “am luat act cu stupoare de anunțul privind intenția organizării de către Consiliul Județean Suceava, în data de 02.feb.2022, în mun. Vatra Dornei, (la peste 20 km de localitatea Valea Putnei, satul unde s-a construit groapa de gunoi) a unei dezbateri publice privind documentele de susținere a solicitării de emitere a Autorizației integrate de mediu, pentru obiectivul „Depozit ecologic de deșeuri Pojorâta”.
Anunțul a fost publicat înainte de Crăciun, într-una din publicațiile locale din județul Suceava. Ulterior anunţul a fost publicat și pe site-ul CJ Suceava.
Inițiatorii petiției solicită Ministrului Mediului, Tanczos Barna, dar și președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, să dispună anularea consultării publice programate în municipiul Vatra Dornei.
Astfel, este nevoie de oprirea imediată a procedurii de emitere a autorizației integrate de mediu până la finalizarea cercetărilor penale desfășurate de Direcția Națională Anticorupție și pronunțarea justiției în dosarele aflate pe rol în legătură cu acest obiectiv.
“Opriți eliberarea autorizaței integrate de mediu pentru groapa de gunoi din pasul Mestecăniș!” Petiţia este adresată către: Ministrul Mediului, Tánczos Barna și Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
“O vedem ca pe o îngrădire a dreptului localnicilor. Sunt oameni în vârstă și cu posibilități foarte limitate de deplasare, mai ales iarna și în plină perioadă de pandemie. Aceştia nu pot participa la consultarea publică. Un astfel de eveniment ar putea fi organizat la Centrul Cultural “Pietrele Doamnei”/Căminul Cultural Valea Putnei. Cerem să fie respectat acest drept elementar de consultare și informare al locuitorilor direct afectați de proiectul gropii de deșeuri Pojorâta. Puteți semna și susține petiția Asociației Bucovina Curată”, se mai arată în textul petiţiei.
Octavian Berceanu a investigat depozitul Mestecăniş, în urmă cu 3 ani. Fostul comisar-șef al Gărzii de Mediu a constat că, dincolo de poziționarea nefericită, există probleme majore de proiectare și execuție.
Investigaţia a fost realizată împreună cu echipa de anchetă a Parlamentului.