Președintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea OUG nr 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, anunță Administrația Prezidențială.
Astfel, potrivit cererii făcute către șeful Senatului, Florin Cîțu, Iohannis susține că „față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare, considerăm însă că unele dintre dispozițiile acesteia sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament”, considerând că în aceast context este necesară găsirea de către Parlament a unui „just echilibru între protejarea dreptului la viață și integritate fizică a persoanelor”, pe de o parte, respectiv „prevenirea atacurilor săvârșite de către animalele sălbatice ce aparțin unor specii protejate”, pe de altă parte. Iar găsirea acestui echilibru trebuie făcut prin soluții legislative care „să asigure un climat de siguranță în comunitățile direct afectate”, dar în același timp „să contribuie și la protejarea acestor specii”, se mai arată în cererea lui Iohannis.
„Potrivit anexei nr. IV la Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, ursul brun este o specie protejată, uciderea exemplarelor din această specie fiind posibilă, prin derogare de la obligațiile de protecție riguroasă a speciilor protejate, sub rezerva îndeplinirii condițiilor expres prevăzute la art. 16 din această directivă”, iar în scopul permiterii unei intervenții imediate a fost aprobată Ordonanța 81/2021.
Însă, remarcă președintele, Parlamentul a eliminat sintagma „în intravilanul localităților” atât din titlul, cât și din cuprinsul Ordonanței de Urgență, lărgind astfel sfera de aplicare a metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun atât pentru intravilanul, cât și pentru extravilanul localităților. Un motiv pentru care, consideră președintele, că în lipsa unor criterii clare, pot genera „riscul apariției unor abuzuri”, mai mult, că „măsurile de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar trebui reglementate astfel încât derularea acestora în mediul natural să fie una cu caracter de excepție”.
Totodată, a mai remarcat președintele Iohannis, că în legea transmisă la promulgare „în conținutul normativ al Ordonanței de urgență nr. 81/2021 se introduce un articol, art. 51, cu următorul cuprins: «Art. 51 – Prin excepție de la prevederile art. 4 și 5, se regăsește în situația stării de necesitate prevăzută la art. 20 alin. (2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane»”.
Astfel, prin acest nou articol, susține președintele Iohannis, „se instituie o prezumție legală potrivit căreia este în stare de necesitate persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane”.
Mai mult, lipsa de claritate a reglementării este de natură nu doar să creeze dificultăți în aplicare, ci și consecințe semnificative din perspectiva regimului răspunderii penale.
„Față de cele arătate, considerăm că soluția legislativă prevăzută la art. I pct. 8 din legea supusă reexaminării trebuie reanalizată de Parlament atât sub aspectul clarității sale, cât și sub aspectul corelării conținutului normativ cu legea penală”, se mai arată în cererea publicată de Administrația Prezidențială.