De Ziua Internațională Anticorupție mediul politic (și nu numai) s-a îngrămădit la discursuri și declarații pompoase.
Klaus Iohannis a enumerat riscurile la care e supusă societatea, din cauza corupției. Că, din cauza acestui fenomen, încrederea în stat e subminată. Că, tot din cauza ei, crește sărăcia. Și că, una peste alta, corupția nu e bună și trebuie să scăpăm de ea.
Repet, nivel declarativ, pentru că nu l-am mai văzut pe domnul președinte la fel de activ sau de virulent pe cât era în campania electorală.
”Cel mai adesea, corupția se manifestă prin deturnarea puterii publice și folosirea sa în interes personal sau de grup. Sectoarele cu mize financiare importante – achizițiile publice, domeniul sănătății, al educației, cel al justiției – trebuie, cu prioritate, să fie cele în care integritatea este pe deplin asumată în cultura organizațională”, adaugă el.
Premierul a amintit și el cât de grav e acest fenomen și cât de util ar fi să nu mai existe.
”Lupta anticorupţie trebuie să fie un răspuns colectiv, la care trebuie să participe întreaga societate, mediul de afaceri, organizaţiile neguvernamentale, precum şi toate instituţiile statului, în parteneriat cu organizaţiile regionale şi internaţionale”, spune Nicolae Ciucă.
Crin Bologa, șeful DNA, spune că, în România, ”munca procurorilor DNA continuă, numai că nu se mai vede, având în vedere limitările pe care noi le avem într-o comunicare publică.” Deci că se muncește asiduu pentru a o elimina.
Mesajul DNA e cam pe aceeași linie: ”combaterea corupției trebuie să rămână un obiectiv major nu doar al justiției penale, ci al întregii societății prin reprezentanții ei.”
Corupția de Ziua Anticorupției
Într-adevăr, lupta anticorupție ține de fiecare dintre noi, în parte.
Să nu dai șpagă la medic. Să nu te duci cu plicul la profesor. Să nu îți plătești exemenul la școala de șoferi. Să nu te bazezi pe pile și relații. Să nu îți ”rezolvi” problemele pentru că ”știi pe cineva care cunoaște pe cineva și te ajută rapid”. Să mergem pe cât de cinstit se poate merge.
Și totuși.
De câte cazuri n-ați auzit, în care s-a venit cu dovezi și, ca prin minune, făptașul a scăpat, tocmai pentru că avea pile și relații? Câți n-au scăpat, cu fapte grave, doar pentru că au avut cu ce să ungă și au avut și pe cine? Câți n-au scăpat mai ușor, doar din același motiv?
Vă las aici lista dosarelor de corupție din România, dosare închise, cu sentință definitivă. Ar fi interesant să le găsim și pe cele în lucru. Și pe cele care au fost în lucru, dar au fost ori prescrise, ori închise pe diverse chichițe de procedură, care n-aveau nimic de a face cu faptele, în sine. Măcar așa, comparativ.
Ești om corect. Încerci să fii etic. Dar când vezi că justiția poate fi fentată sau își face munca cu încetinitorul, nu ți se face lehamite? Cum mai poți crede în discursuri anticorupție, când zilnic auzi măcar câte o poveste despre cum, de fapt, e pusă pe pauză? Continui să fii etic. Dar da, îți pierzi încrederea în acea dreptate, egalitate și obiectivitate. Iar discursurile pompoase te lasă rece. Pentru că demult în România nu mai e nevoie de vorbe, ci de fapte.
