Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Galațiul se confruntă cu un număr foarte mare de decese, iar numărul locuitorilor scade de la an la an.

Direcția Județeană de Statistică din Galați a avertizat că populația din acest oraș este într-o continuă scădere, iar numărul deceselor îl depășește cu câteva sute pe cel al nașterilor.

Numărul născuților este mai mic decât numărul decedaților

Pe parcursul lui iunie 2020, în Galați s-au născut 399 de copii, față de doar 212, în luna aprilie a acestui an. Tot în iunie, 620 de gălățeni au fost declarați decedați, față de 598, în aprilie. Luând în calcul doar luna iunie, diferența dintre numărul nașterilor și cel al deceselor a dus la un spor natural negativ de 221” a transmis Direcția Județeană de Statistică, potrivit cotidianului local Viața Liberă.

Orașul Galați înregistrează foarte multe decese, inclusiv în rândul copiilor

Instituția a mai precizat că, în luna iunie a acestui an, doi bebeluși s-au născut morți.

De asemenea, o problemă este și mortalitatea infantilă, alți doi copii cu vârsta de sub un an au decedat.

Populația din oraș este din ce în ce mai îmbătânită, iar la acest aspect se adaugă și faptul că mulți gălățeni se stabilesc în străinătate sau în alte orașe din țară.

România se confruntă cu un declin demografic fără precedent

În luna august, CIA The World Factbook preciza că România a urcat pe locul 2 mondial la rata mortalității.

De asemenea, a fost înregistrat un declin demografic fără precedent, țara noastă aflându-se pe unul din ultimele locuri în clasamentul mondial în ceea ce privește natalitatea.

Articolul precedentZeci de elevi din Alba Iulia vin în sprijinul bolnavilor, participând la o campanie de donare de sânge
Articolul următorVa fi restabilită linia de cale ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time