Liderul Uniunii Salvați România (USR), Dacian Cioloș, a spus clar că nu va vota niciodată „un guvern capturat de pesedism”. Mai mult, el a menționat că partidul pe care îl conduce reprezintă singura forță „proeuropeană” ce are ca și scop modernizarea țării și luptă împotriva clientelismului politic. „Nu ne vom lăsa amăgiţi sub nicio formă de ceea ce a însemnat pesedismul”, a afirmat Cioloş la Parlament, relatează Digi24.
De asemenea, fostul prim-ministru desemnat de Klaus Iohannis a mai adăugat că alianța cu social-democrații e posibilă din cauza „slăbiciunii liderilor peneliști”. Mai mult, el susține că PNL nu și-a dorit cu adevărat să modernizeze România, iar USR a ajuns în opoziție deoarece „nu a acceptat să preia minciuna și ipocrizia partidelor vechi”.
Dacian Cioloș: „PNL a fugit de asumarea reformelor”
În discursul său, Cioloș a menționat că liberalii nu și-au asumat reformele promise, pentru că „dacă și le dorea, le puteam face împreună”, a adăugat liderul USR, Dacian Cioloș. În următoarea perioadă, USR va încerca să readucă speranță în rândul cetățenilor, după ce au fost nevoiți să treacă printr-o astfel de „dezamăgire politică”.
„Am primit semnale de ieri să fim deschişi şi să mergem la guvernare cu PNL (…), dar, din păcate, nu există altă soluţie pentru noi decât rezistenţa în faţa acestui partid penelisto – pesedist, care pare să se constituie astăzi din nou şi care, de fapt, într-un fel sau altul, a condus România în ultimii 30 de ani”, a adăugat Cioloş.
Cu toate acestea, Dacian Cioloș e sigur că până la alegerile din 2024, partidul său va deveni o alternativă la guvernarea țării. El a precizat că motivul pentru care a intrat în politică este ca „România să arate mai bine și cetățenii să se simtă mai bine trăind aici”, a concluzionat Dacian Cioloș.
Reamintim că Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) vor începe negocierile cu privire la formarea unei majorități parlamentare. Klaus Iohannis a precizat, în urmă cu o săptămână, că va convoca partidele politice la Cotroceni doar dacă se va crea o majoritate care să susțină un viitor guvern.
Președintele PNL Brăila: „Am votat contra începerii negocierilor cu PSD”