Dosare (Ziua de Constanța)

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care instituțiile publice nu vor mai avea dreptul să solicite persoanelor fizice și juridice copii după avize sau alte documente care au fost emise de organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. George Tuță, deputat PNL, a inițiat proiectul de lege pentru eliminarea dosarului cu șină, relatează Digi24.

Altfel spus, instituțiile publice trebuie să își dezvolte proceduri simplificate de intereogare a acestora. „Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede legea. Mai exact, documentele socilitate se regăsesc în baza de date existente la nivelul autorităților locale, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaștere în interiorul statului.

Instituțiile publice sunt obligate să renunțe la dosarele cu șină

Deputatul Partidului Național Liberal George Tuță a amintit că prin acest proiect de lege se face primul pas spre debirocratizre. „Prin care facem un pas necesar și așteptat, totodată, de cetățeni, dar și de cei din administrația publică: debirocratizare”, scria deputatul George Tuță la momentul depunerii proiectului în Parlament.

Reamintim că proiectul a fost adoptat în Senat în această vară cu doar un vot împotriva și o abținere. Proiectul de lege a fost susținut de toate partidele parlamentare, iar votul decizional a avut loc în Camera Deputaților. Țara noastră este singurul stat din Uniunea Europeană care cere mii de pagini din documentația unui singur proiect să fie ștampilate și semnate în parte de către beneficiar.

Totodată, în următorii ani, dosarul cu șină și copiile după acte vor deveni istorie. Ministerul Cercetării și Digitalizării a precizat că se va opta pentru depunerea de formulare în format electronic. Cu toate acestea, mai bine de 60 % din totalul angajaţilor de la stat nu au competențe digitale.

La cele mai multe instituții ale statului, cetățenii sunt puși pe drumuri pentru eliberarea unei alocații, taxe și alte acte. Prin proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților s-a făcut un prim plas spre o debirocratizare a instituțiilor de stat.

Senatul a decis eliminarea birocrației din instituțiile publice

Articolul precedentClaudiu Năsui, critic cu alianța momentului. „PNL și PSD ne aduc înapoi în anii ’90”
Articolul următorVârsta medie a mamelor minore în România a ajuns la 15 ani
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.