Virgil Popescu, ministrul Energiei, a participat la reuniunea Extraordinară a Consiliului Energiei, organizată la Bruxelles, de unde a venit cu noutăți.
Potrivit unei postări de pe contul acestuia de Facebook, vizita a fost una mai mult decât constructivă, dat fiind că „avut un schimb de opinii cu omologii mei și cu reprezentanții Comisiei Europene asupra prețurilor ridicate la energie precum și pregătirilor pentru iarnă”. De altfel, Popescu și apare în câteva fotografii, dovadă că a avut interlocutori la Bruxelles.
Că a fost sau nu real schimbul de opinii, ministrul Energiei susține că la Bruxelles a dat aceleași asigurări pe care le tot auzim și în țară:
„Pentru iarna 2022-2023, pregătirile realizate, nivelul din depozitele de gaz și cărbune precum și măsurile compensatorii recent adoptate asigură securitatea în aprovizionare pentru consumatorii români astfel încât să trecem iarna cu bine”.
În rest, Virgil Popescu a explicat în postare cam care ar fi planurile Comisiei Europene de la Bruxelles, dat fiind că se „lucrează în prezent la un set de măsuri pentru atenuarea prețurilor ridicate la energie care se vor concretiza într-o propunere legislativă în a doua parte a lunii septembrie”, arătând că există și un set de măsuri pe termen scurt.
„Cu ocazia reuniunii, am discutat pe marginea gradului de pregătire pentru iarna 2022-2023. Am transmis omologilor că situația în România este una stabilă, nivelul de înmagazinare a depozitelor situându-se în prezent la peste 76%, ceea ce depășește obligația de înmagazinare pe care România o avea la 1 septembrie 2022”, a ținut să transmită ministrul Popescu.