Încă premier al României, Ilie Bolojan a avut aseară o apariție la TVR 1, context în care a discutat asupra situației politice din țară, odată cu criza guvernamentală produsă de PSD.
Reținut mult timp în acuze sau vorbe care ar fi putut să îi deranjeze pe foștii parteneri, Ilie Bolojan nu s-a ferit să spună, de această dată, că aceștia „vin cu tot felul de minciuni” și că, multe dintre reformele asumate de coaliția de guvernare detonată au fost ținute pe loc de social democrați.
Moțiunea de cenzură PSD&AUR împotriva Guvernului Bolojan a fost citită ieri în Parlament și un pas mai este până la o eventuală debarcare a premierului PNL.
Inițiatorii sunt convinși că moțiunea va strânge voturile necesare, însă până la dezbatere și vot, care vor avea loc vor avea loc marți, 5 mai, Ilie Bolojan conduce în continuare Executivul. Iar din această postură, a explicat și cum a fost, pe larg, guvernarea cu PSD.
Premierul liberal a declarat că, prin măsurile pe care le-a luat, i-a deranjat „pe toți cei care au folosit pușculița publică pentru a-și masca ineficiența sau pierderile sau risipa de bani publici”.
„În mod cert, atunci când iei astfel de măsuri, asta îi deranjează pe toți cei care folosesc aceste practici și eu sunt un om corect. (…) Întotdeauna când era o problemă undeva, erau niște oameni care erau susținuți, la rândul lor, de oameni din Partidul Social Democrat. Asta a fost o constantă întotdeauna, dar asta nu înseamnă că erau singuri.
Deci, măsurile de a face ordine în finanțele publice, de a reduce risipa, sunt corecte, ele trebuie aplicate și, în mod evident, îi deranjează pe toți cei care au profitat de aceste lucruri, pentru că este absolut normal să se întâmple asta. (…) Vin cu tot felul de minciuni care nu au niciun fel de acoperire în realitate”, a spus Bolojan.
Și, aseară, acesta a reiterat decizia PNL de a nu mai face o coaliție cu PSD, cel puțin nu în viitorul apropiat.
„Dacă vrei ca cineva să te respecte, un om, o comunitate, trebuie să tratezi lucrurile serios, trebuie să fii consecvent, trebuie să faci ceea ce spui. Și, dacă spui ceva, să ai grijă ce spui, pentru că atunci când te angajezi în fața oamenilor trebuie să respecți angajamentele, altfel îți bați joc de ei și e doar o problemă de timp până te taxează”, a mai declarat Ilie Bolojan la TVR 1.






