Sursa: fsanp.ro


O nouă acțiune de protest astăzi, începând cu ora 10.00, anunțată de angajații din poliție și din penitenciare.

Pichetat va fi sediul Ministerului Finanțelor, printre revendicări aflându-se aplicarea Legii-cadru a salarizării, acordarea unor sporuri prevăzute de lege, actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat.

Protestul a fost anunțat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), mișcării alăturându-i-se și Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).

De altfel, proteste au fost anunțate în penitenciarele din România în cursul acestei luni, FSANP avertizând că vor fi și acțiuni comune de protest în fața Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției, care vor culmina cu „ample acțiuni de protest în fața Guvernului și Parlamentului României, cu deplasarea protestatarilor între cele două instituții fundamentale, în orele de vârf ale traficului din București”.

Poliția și Penitenciarele cer deblocarea salariilor și eliminarea discriminărilor în ceea ce privește pensiile militare de stat.

Prețurile la principalele alimente au explodat, inflația a atins cote inimaginabile, facturile la energie electrică și la gaze naturale devin de la lună la lună imposibil de achitat. Majorarea taxelor și impozitelor, în contextul înghețării salariilor de către coaliția de guvernare, reprezintă un furt mascat din buzunarele românilor, activitate care a devenit, în ultimii ani, o tradiție pentru PSD, PNL și UDMR.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor consideră că lipsa de interes a guvernanților față de structurile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională afectează calitatea serviciilor oferite de instituțiile de forță ale României, spre bucuria infractorilor, care ușor, ușor acaparează instituțiile fundamentale ale statului”, se arată într-un comunicat de presă al FSANP, cu o explicație simplă: „Angajații din poliție si din penitenciare acuză Guvernul că fură din buzunarele românilor”.

Articolul precedentFermierii din Italia, păgubiți. Zeci de vaci au murit în câteva minute
Articolul următorParis Hilton vine la Craiova, ca DJ pentru Festivalul IntenCity. Ce onorariu percepe