Sursa: Facebook

Moștenitoarea imperiului financiar constituit din hotelurile Hilton, pe numele său Paris Hilton, este așteptată la Craiova, pentru a mixa melodii în cadrul unui festival organizat de autoritățile locale.

Este vorba despre Festivalul IntenCity, aflat la prima ediție, și care se va desfășura în perioada 26 – 28 august.

Festivalul IntenCity urmează tradiția deja cunoscutelor Neversea și Untold, fiind prezentat de autorități ca „cel mai mare din sudul țării”. Totul se va desfășura pe scena stadionului Ion Oblemenco din Craiova, promisiunea fiind că „va face orașul să vibreze”.

Potrivit newsweek.ro, Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a arătat că „Paris Hilton vine (…) la seara DJ-ilor. Vedeta internațională s-a apucat de curând de muzică și e invitată să mixeze alături de nume deja consacrate precum Afrojack, DJ Snake, Mahmut Orhan sau Paul Van Dyk. Festivalul IntenCity, la prima ediție, aduce la Craiova pe lângă cei mai importanți DJ, nume de succes din muzică latino precum Luis Fonsi, Natti Natasha, Jason Derulo, dar și formații sau artiști care au făcut istorie, precum Boney M, Modern Talking, Sandra, Mr President, Ricchi e Poveri, No Mercy sau la Bouche”.

Conform aceleiași surse, onorariile percepute de Paris Hilton pot ajunge chiar și la un milion de dolari, pentru câteva ore petrecute pe scenă.

Biletele sunt disponibile inclusiv la Agenția de bilete a Operei Române Craiova (Sala Polivalentă), Magazinul Mobil Universitatea Craiova, Magazinul Oficial Universitatea Craiova. Potrivit primarului Craiovei, prețul unui bilet este cuprins între 100 si 250 lei.

Articolul precedentAngajații din poliție si din penitenciare, protest la Ministerul Finanțelor: Guvernul fură din buzunarele românilor!
Articolul următorGabriela Firea face dezvăluiri legate de problemele existente la Arena Națională, acuzându-l pe Nicușor Dan de minciună și incompetență