Înotătorul Avram Iancu sprijină reducerea poluării fluviului Dunărea

Avram Iancu va susține proiectul CleanDanube.

Avram Iancu, renumit pentru performanţele sale la înot în ape libere, sprijină proiectele privitoare la reducerea poluării fluviului Dunărea. În acest scop, el urmează să se alăture, vineri, profesorului german Andreas Fath, care a înotat pe fluviu până în România, potrivit g4media.ro.

Avram Iancu atrage astfel atenţia asupra impactului negativ pe care poluarea îl are asupra biodiversităţii mediului.

 Avram Iancu îl va însoţi pe înotătorul german pe un traseu care măsoară o lungime de şase kilometri, de la Cernavodă la Seimen. Din acest punct, cei doi vor fi prezenți la o acţiune organizată de o asociaţie de mediu, care va avea ca scop conştientizarea efectelor poluării apelor. Avram Iancu a dezvăluit că înoată, întotdeauna, fără costum de neopren, deoarece își dorește, atât pentru el, cât şi pentru toţi copiii planetei, un mediu cât mai curat.

Avram Iancu va susține proiectul CleanDanube, pentru a arăta importanța unui mediu curat.

„Cunosc fluviul Dunărea şi cred că este nevoie de responsabilitate pentru mediu şi pentru păstrarea apelor curate. De aceea, mă alătur, cu drag, proiectului CleanDanube şi omului de ştiinţă, profesorul şi atletul Andreas Fath. Sunt onorat că voi înota alături de el în România. Avem un obiectiv comun pentru că ne dorim ape mai curate şi fără plastic. Sperăm să conştientizăm oamenii asupra importanţei unui mediu curat”, a declarat Avram Iancu.

Proiectul CleanDanube este susţinut de organizaţiile „Mai Mult Verde” şi „Cu apele curate”, care organizează evenimente publice pentru a conştientiza oamenii şi autorităţile asupra păstrării unui nivel de poluare cât mai mic pe Dunăre. Avram Iancu revine la înot în ape deschise după o perioadă de câteva săptămâni în care a stat în repaus total, deoarece a avut piciorul în gips în urma unui accident casnic.

„Înotul alături de Andreas va constitui şi întoarcerea mea în ape deschise. Am în faţă un sezon plin de provocări”, este mesajul bibliotecarul din Petroşani. Avram Iancu a înotat, în anul 2017, tot fluviul Dunărea, fără costum de neopren, timp de 89 de zile. El este primul om din lume care a reuşit o asemenea performanţă.

Poliția a aplicat o dublă sancțiune participanților de la un priveghi care au pus muzică la maximum

Articolul precedentPoliția a aplicat o dublă sancțiune participanților de la un priveghi care au pus muzică la maximum
Articolul următorCasieriile RAJA sunt închise de Rusalii, dar abonații au posibilitatea de a plăti facturile online