Exact ca în cazul Dan Şova, parlamentarii din arcul
guvernamental au făcut scut în jurul premierului Victor Ponta. Deputaţii
au respins marţi solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale a
premierului Victor Ponta, şi pentru conflict de interese, votul fiind
231 ”pentru” respingerea urmăririi penale şi 120 ”împotrivă”.
Votul popular a legitimat doar Parlamentul, Guvernul, preşedintele
şi autorităţile locale, nu o altă putere, a perorat Victor Ponta de la
tribuna Camerei Deputaţilor, referindu-se la puterea judecătorească şi
cerându-le deputaţilor să se pronunţe în acest sens prin votul care urma
să fie acordat în cazul său.
„Vă rog să vă pronunţaţi şi să arătaţi
că Parlamentul şi Executivul în egală măsură sunt puteri constituţionale
care pot şi trebuie să-şi exercite atribuţiile aşa cum sunt prevăzute
de Constituţie şi cum au fost învestite prin votul popular. Un vot
popular care nu a legitimat o altă putere decât Parlamentul, Guvernul şi
preşedintele, nu o altă putere. Votul popular este pentru aceste puteri
şi pentru puterea locală, pentru autorităţile locale”, a spus Ponta.
El
le-a cerut deputaţilor să nu voteze politic în cazul său, ci să exprime
un vot politic doar la moţiunea de cenzură, arătând că el, ca deputat,
nu a votat atunci când a considerat că puterea Parlamentului sau a
Guvernului este încălcată abuziv de o altă putere. „Ca deputat, ştiţi
foarte bine că nu am votat când am considerat că se încalcă puterea
Parlamentului sau a Guvernului în mod abuziv de o altă putere a ţării.
Vă rog frumos să nu votaţi politic astăzi, ci să votaţi ca cetăţeni şi
ca deputaţi iar vineri, la moţiunea de cenzură, să votaţi politic”, a
spus Ponta în faţa deputaţilor.