Captură video Facebook/Maia Sandu
Captură video Facebook/Maia Sandu

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va putea participa, din motive de sănătate, la evenimentele publice planificate pentru luni, 9 mai.

Anunțul a fost făcut de Direcţia informare şi comunicare cu mass-media a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

A fost anulată inclusiv întrevederea şi conferinţa de presă comună cu Antonio Guterres, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, aflat într-o vizită de două zile la Chişinău, precizează Știri pe Surse.

Conferinţa va avea loc la guvern, în prezenţa premierului Natalia Gavriliţa

Anterior, Deschide.md anunţase că, în prima zi a vizitei sale la Chişinău, Guterres urma să susţină o conferinţă de presă comună cu Maia Sandu, la ora 17:30.

Marţi, secretarul general al ONU va vizita o tabără de refugiaţi ucraineni.

Maia Sandu: ”Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuți în război”

În cursul zilei de ieri, 8 mai, președintele republicii Moldova a publicat, pe contul de socializare un anunț referitor la data de 9 mai.

Maia Sandu a amintit că Ziua Europei este și ziua când se celebrează pacea, făcând referiere la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuți în război, vom onora veteranii și vom vorbi despre pace!”, a scris președintele Republicii Moldova pe contul de Facebook.

Data de 9 mai are o triplă semnificaţie: Ziua Europei, a Independenţei României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial – Ziua Victoriei.

Articolul precedentMinistrul Apărării: ”De 9 mai, în Rusia va fi un uriaș festival al propagandei”
Articolul următorAjutorul umanitar, taxat. Statul român amână decontarea serviciilor oferite persoanelor cu domiciliul în Ucraina
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time