Vaccinare
Vaccinare. Sursa foto: ulbsibiu.ro

Doi asistenţi medicali din Bistrița au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzați că ar fi primit mită pentru a vaccina fictiv anumite persoane şi a le obţine certificate de vaccinare valabile. Ei erau angajați la centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Bistriţa, aflată în subordinea primăriei municipiului.

Unul dintre  cei doi asistenţii medicali a fost prins în flagrant delict, după ce a primit bani de la un pacient, în schimbul eliberării unei adeverințe de vaccinare fictive.

Cum se făceau vaccinările fictive

Ofiţerii de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, cu lucrătorii de poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie – Structura Centrală, serviciile judeţene anticorupţie din judeţele Mureş, Cluj, Maramureş, Sălaj şi Harghita, au efectuat zece  percheziţii, dintre care 9 la domiciliile unor persoane şi unul la centrul de vaccinare al SVSU Bistriţa. Potrivit anchetatorilor, un asistent medical a primit, în perioada decembrie 2021 – aprilie 2022, aproximativ 500 de lei pentru fiecare persoană vaccinată fictiv, respectiv fără inocularea serului.

Cele două cadre medicale au fost ajutate de alte persoane, care se ocupau de găsirea persoanelor interesate de obţinerea de adeverinţe de vaccinare fără a se imuniza efectiv, de adunarea sumelor de bani cu titlu de mită de la beneficiari, precum şi de transmiterea ulterioară a banilor către acestea.

„În cauză s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de două cadre medicale, în două dosare penale distincte. În fapt, activitatea infracţională a primului asistent medical, care îşi desfăşura activitatea la centrul de vaccinare al SVSU Bistriţa, a constat în faptul că, în perioada decembrie 2021 – aprilie 2022, ar fi primit aproximativ 500 de lei pentru fiecare persoană vaccinată fictiv, respectiv fără inocularea serului. Referitor la cel de-al doilea asistent medical, care îşi desfăşura activitatea în cadrul aceluiaşi centru, au fost reţinute un număr de trei acte materiale, în perioada februarie 2022 – aprilie 2022. Astfel, cei doi au pretins şi primit, direct sau prin intermediari, sume de bani cu titlu de mită, de la persoane interesate de obţinerea frauduloasă a certificatului de vaccinare, după care au procedat la implementarea în baza de date (R.E.N.V.) de date neconforme cu realitatea, prin care s-a atestat vaccinarea persoanelor respective”, se arată în comunicatul de presă al Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud.

Ministrul Agriculturii, anunț important despre stocurile de alimente ale României

Articolul precedentMinistrul Agriculturii, anunț important despre stocurile de alimente ale României
Articolul următorElena Udrea vrea să fie extrădată în România! Cine va lua decizia