România a cheltuit 54,7 milioane lei pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. HUB-ul umanitar din România va deveni funcţional, iar primul transport de medicamente şi materiale de strictă necesitate ajunge la Suceava, a mai adăugat Dan Cărbunaru.
”Astăzi, HUB-ul umanitar din Suceava va deveni funcţional. În această după-amiază primul transport de medicamente şi produse de strictă necesitate va ajunge în această locaţie”, a anunțat Dan Cărbunaru.
La eveniment vor participa Janez Lenarčič, Comisarul European pentru gestionarea crizelor, Fabrizio Curcio, şeful Departamentului de Protecţie Civilă, structură din cadrul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri din Italia şi secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU.
Dan Cărbunaru a mai precizat că asemenea gesturi sunt necesare şi vor continua, situaţia din Ucraina fiind extrem de complicată ca urmare a agresiunii militare ruse.
Ce asigurări dă Dan Cărbunaru
România este o ţară sigură pentru cetăţenii săi, firme, dar şi pentru cei care aleg să se refugieze aici, a mai subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
”România se bucură de toate garanţiile de securitate oferite de apartenenţa la NATO, aliaţii noştri sunt alături de noi (…) România este o ţară sigură”, a precizat Dan Cărbunaru.
România a cheltuit până la ora actuală suma de 54,5 milioane de lei pentru gestionarea crizei refugiaţilor, documentele urmând să fie prezentate pentru decontare Comisiei Europene.
„Guvernul este în contact permanent cu Comisia Europeană. În privinţa calculelor pe care ţara noastră le face, în vederea decontării cheltuielilor efectuate cu sprijinirea refugiaţilor din România, există zilnic updatări ale acestor cheltuieli. La momentul la care vorbim sunt 54,7 milioane lei cheltuiţi de România pentru a veni în sprijinul refugiaţilor. Prin ministerele de linie, la nivelul Cancelariei prim-ministrului, se centralizează toate aceste sume şi ele vor fi înaintate Comisiei Europene, care în acest moment lucrează la mecanismele pentru fiecare tip de decontare de cheltuială de care avem nevoie”, a declarat Dan Cărbunaru.
Mai mulţi membri ai Comisiei Europene au fost prezenți în ultimele zile în România pentru a acorda susţinere în gestionarea situaţiei generate de sosirea unui număr mare de refugiaţi.
„De altminteri, şi vizita comisarului european Lenarcic (Janez Lenarcic – comisarul european pentru gestionarea crizelor – n.r.) se înscrie în aceste eforturi pe care Comisia Europeană le-a făcut, de a fi alături de statele membre, în special România şi Polonia, care sunt afectate de valurile de refugiaţi din Ucraina. Comisarul pentru Afaceri interne, dar şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au fost prezenţi în România în ultimele zile, pentru a vedea ce se întâmplă şi pentru a asigura că se vor lua măsuri de sprijinire a ţărilor care gestionează această situaţie”, a conchis purtătorul de cuvânt al Guvernului.