Ciolacu vrea modificarea Constituției

Președintele PSD este de părere că dacă acum s-ar organiza alegeri anticipate, partidul său ar câștiga detașat

Liderul social democraților, Marcel Ciolacu, este de părere că ceea ce i-ar trebui, în acest moment, țării, este o reformă a Constituției, cu un amandament special care să faciliteze organizarea alegerilor anticipate. PSD are intenția să propună ca în momentul în care un partid părăsește coaliția de guvernare să aibă loc automat alegeri anticipate, fiind convins că acela este singurul semn de care este nevoie ca electoratul să înțeleagă că respectiva guvernare nu funcționează.

Lui Ciolacu i-ar fi plăcut ca președintele să intervină în astfel de situații

În cadrul aceluiași interviu, liderul PSD a mai spus că, în mod obișnuit, președintele țării ar fi trebuit să joace un rol decisiv, însă în momentul de față acest lucru nu ar fi posibil, întrucât Klaus Iohannis și-ar fi asumat rolul de premier din umbră. În aceste condiții, nu rămâne decât varianta modificării Constituției.

„În momentul în care se destramă programul respectivei coaliții să avem alegeri anticipate, dacă un partid părăsește guvernarea, atunci este normal să avem alegeri anticipate. Este evident pentru toată lumea că trebuie modificată Constituția, avem experiența ultimilor 30 de ani. Aici intervine rolul președintelui, care trebuie să fie un factor de echilibru, un factor de coagulare, dar dumnealui s-a transformat în premierul de la Cotroceni.

Vreau să-i transmit domnului președinte că actualul Parlament nu mai reprezintă votul cetățenilor. Dacă ar avea loc alegeri anticipate, PSD ar câștiga detașat, nu la 4-5 procente, ci detașat.”, a spus Marcel Ciolacu, la DC NewsLive.

Pe de altă parte, luând în calcul viteza cu care PSD depune moțiuni simple, o astfel de modificare a Constituției ar putea duce la o degringolată constantă, stabilitatea țării având mari șanse să fie afectată.

Ciolacu și votul multiplu din Parlament: „Au existat cazuri şi de la PNL şi de la USR. O să venim cu o modificare la Regulament”

Articolul precedentMinistrul Bode i-a „dat afară” pe șefii de poliție din Onești, după care i-a mutat în altă parte
Articolul următorFără slujbă de Paște și în acest an
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.