Mai multe nereguli în ceea ce privește procedurile de achiziții publice, dar și unele contracte de externalizare a unor servicii au fost descoperite în urma verificărilor efectuate de Corpul de Control al CJ Constanța la Spitalul Județean de Urgență, transmite presa locală de la FocusPress.
Controlul dispus de președintele CJ Constanța, Mihai Lupu, a vizat verificarea respectării prevederilor legislației în domeniul achizițiilor publice în perioada 2019 – 2021, verificarea modului de externalizare a serviciilor medicale și nemedicale, analiza situațiilor economico-financiare aferente anului 2020, precum și modul de organizare și desfășurare a procedurilor de recrutare și selecție personal.
Au fost constatate unele încălcări ale principiilor transparenței și tratamentului egal în ceea ce privește achizițiile publice și au fost realizate achiziții care nu au asigurat în totalitate un mediu concurențial.
„Totodată, în cadrul procedurilor de atribuire au fost identificate anumite nereguli în interpretarea și aplicarea normelor legale în achizițiile publice. Urmărirea modalității de îndeplinire a obligațiilor contractuale a fost realizată superficial de către SCJU. De exemplu, în cazul furnizărilor de servicii, rapoartele de activitate lunare, emise de prestatori, nu reflectă întocmai, îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate”, se arată în comunicat, citat de presa locală.
Externalizarea serviciilor medicale, cu bucluc
În urma controlului au fost descoperite nereguli și în ceea ce privește exernalizarea serviciilor medicale și nemedicale precum și a contractelor de asociere în participațiune. Dintre acestea, reprezentanții CJ Constanța au menționat nerespectarea principiilor liberei concurențe, a transparenței și a tratamentului egal, neutilizarea cu eficiență a fondurilor publice, fapte ce au dus la crearea unor condiții nefavorabile pentru unitatea sanitară. „În unele cazuri, titularii contractelor nu au asigurat în totalitate menținerea calității serviciilor externalizate și nici capacitatea investițională la care s-au angajat”.
Este așteptat un plan de remediere a neregulilor
Echipa de control a mai constatat deficiențe în modalitatea de organizare și derulare a activităților de recrutare și angajare, precum și lipsa transparenței cu privire la posturile vacante.
Raportul încheiat în urma verificărilor Corpului de Control al CJ a fost înaintat membrilor Consiliului de Administrație al SCJU Constanța, care a analizat deficiențele constatate și a dispus conducerii prezentarea unui plan de măsuri pentru remedierea acestora, în cel mai scurt timp.
Pacientul din Constanța, transferat prea târziu în Belgia, a decedat