Un polițist din Bihor a uitat pentru ce a îmbrăcat uniforma și a trecut de partea infractorilor.
Sau cel puțin acestea ar fi acuzațiile aduse agentului de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Poliția Municipiului Oradea – Biroul Proximitate, care a fost trimis în judecată alături de alte patru persoane, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
În urma datelor strânse în timpul anchetei de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Structura centrală și Serviciul Județean Anticorupție Bihor, polițistul a fost acuzat de trafic de influență, șantaj, instigare la furt calificat și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și instigarea la trafic de influență, toate comise în dauna unei femei.
Deși inițial femeia a fost un doi de parteneră a agentului de poliție în activitatea infracțională, în final, aceasta a decis să denunțe presiunile la care fusese supusă timp de aproape un an. Ulterior, în dosar a fost acuzat inclusiv fratele polițistului – pentru furt calificat, șantaj și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Totodată, ceilalți trei inculpați sunt acuzați de cumpărare de influență, dar și de infracțiuni pentrum uz de fals și șantaj.
„În perioada 2022 – 2023, martora denunțătoare a fost constrânsă moral să ajute mai multe persoane din cercul de apropiați (fără calitate specială) ai agentului de poliție pentru a accesa credite de nevoi personale, prin completarea în fals a unor înscrisuri sub semnătură privată, în beneficiul acestora din urmă.
Ca urmare a aprobării creditelor, martora denunțătoare le-a cerut beneficiarilor creditelor un procent de 10% din valoarea acestora, sub pretextul achitării către funcționarii bancari care au aprobat cererile de credit. În realitate, aceste sume de bani erau împărțite de agentul de poliție cu martora denunțătoare.
De asemenea, martora denunțătoare a preluat de la agentul de poliție două credite bancare pe care s-a angajat să le achite printr-un act notarial, garantând restituirea împrumutului cu autoturismul personal, autoturism care, în cele din urmă, i-a fost luat de către agentul de poliție, fără consimțământul acesteia și fără punerea în executare a contractului notarial, sub pretextul neachitării la termen a ratelor bancare scadente.
În luna decembrie 2022, fratele agentului de poliție și martora denunțătoare au completat în fals o adeverință de salariat unuia dintre inculpați, prin contrafacerea scrierii şi subscrierii, în care au atestat în mod nereal calitatea de salariat a acestuia din urmă şi cuantumul salariului, pentru accesarea unui credit bancar de nevoi personale.
Pe parcursul anului 2023, una dintre persoanele (fără calitate specială) pe care martora denunțătoare a ajutat-o să acceseze credite de nevoi personale, prin completarea în fals a unor înscrisuri sub semnătură privată și căruia i-a cerut o sumă de bani sub pretextul efectuării de plăți către funcționarii bancari care au aprobat cererea de credit, a constrâns-o pe martora denunțătoare să îi restituie banii pe care i-a achitat drept comision şi alte sume de bani, în caz contrar amenințând-o cu comiterea unor acte de violență asupra sa şi a familie sale.
De asemenea, într-o altă situație, agentul de poliție a constrâns-o pe martora denunțătoare să plătească rata aferentă creditelor contractate de un alt inculpat, în caz contrar amenințând-o că nu-i va restitui autoturismul de care o deposedase.
În data de 24.10.2023, agentul de poliție a cerut şi a primit de la martora denunțătoare cheia de la garajul imobilului în care locuieşte prietenul acesteia, iar ulterior, agentul de poliție l-a determinat pe fratele său să pătrundă în locuința respectivă, transportându-l în apropierea acesteia.
Cei doi au fost prinși în flagrant de polițiștii DGA și de procurorul de caz, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuința respectivă, a sumei de 6.000 de lei și a unor bijuterii, în momentul reîntâlnirii acestora”, a detaliat DGA.