Distribuție Energie Electrică (DEER), compania de distribuție din cadrul grupului Electrica, a lansat o licitație pentru demontarea și apoi montarea a peste 1,5 milioane de contoare. Anunțul a fost făcut în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, relatează Economica.net. Acest demers vine în contextul în care la finalul anului 2020, un număr considerabil de contoare era expirat, iar numărul celor care expirau până în 2023 ar ajunge, în total, la 1,5 milioane. Totodată, demontarea și montarea contorilor vine și pe fondul unor erori de citire înregistrate la acestea, într-un moment în care consumatorii au fost ceva mai atenți atât cu consumurile, cât cți cu indecși transmiși la furnizor.
Astfel, vor fi înlocuite contoarele din toate cele trei zone de distribuție gesionate de către DEER: Transilvania Nord, Transilvania Sud și Muntenia Nord. „Contoare monofazate demontate și montate: minim 44.500 buc. și maxim 445.000 buc.; contoare trifazate demontate și montate: minim 5.500 buc. si maxim 55.000 buc”, pentru fiecare zonă, potrivit sursei citate. Ofertele sunt așteptate până pe 15 martie.
Doar 12% dintre consumatorii casnici au contoare inteligente
Conform unui raport ANRE, doar 12% dintre consumatorii casnici (8.735.575) au montat un contor inteligent până la finalul anului 2019, în contextul în care până în 2020 era de așteptat ca acest lucru să fie accesat de aproape 72% dintre consumatorii europeni, pentru electricitate, respectiv 40% pentru gaz.
„Până ajungem la cei 72% ce fac consumatorii? Finanțează companiile care încarcă facturile cu consumuri estimate fără a ține cont de consumurile anuale medii? Consumatorii sunt obligați să plătească facturile emise de către furnizorii de energie electrică în care de cele mai multe ori sunt inserate consumuri estimate, mult peste consumul real ca și istoric al unui consumator. Până la regularizare, banii consumatorilor sunt utilizați fără drept de aceste companii furnizoare de energie electrică”, potrivit unui comunicat al InfoCons, citat de BizBrașov.
DEER este responsabilă pentru distribuția energiei electrice în următoarele județe: Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Alba, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna, Prahova, Buzău, Dâmbovița, Brăila, Galați și Vrancea.
Consumurile estimate la energie fac gaură în bugetul românilor