Secretarul general al ALDE este oficial inculpat în dosarul accidentului mortal pe care l-a provocat de Crăciun înntr-o localitate din Argeș. Astăzi, fostul ministru Daniel Chițoiu a fost chemat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș pentru a i se aduce la cunoștință acuzațiile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Vizita la parchet nu a fost însă una de durată, în condițiile în care Chițoiu nu a dorit să stea la discuții cu procurorul de caz. Potrivit Mediafax, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, procurorul Arsene Cătălin, a confirmat că în dosar s-a început urmărirea penală in personam, însă politicianul „a refuzat să dea declarație, de altfel avea acest drept”.
Chițoiu a fost la fel de grăbit și la ieșirea din sediul parchetului, spunându-le jurnaliștilor doar că nu vorbea la telefon în momentul producerii accidentului. Accidentul produs de secretarul general al ALDE s-a soldat cu moartea a două persoane și rănirea altora. Chiar și fostul ministru a ales să meargă la spital, unde a stat internat câteva zile.
„Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte cu privire la mediatizata prezenţă în data de 09.01.2020, la sediul acestei unităţi de parchet, a numitului Chiţoiu Daniel:
În cauza aflată în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în legătură cu evenimentul rutier ce a avut loc în data de 26.12.2019, în jurul orei 12:10, pe DN7, în apropierea localităţii Zamfireşti, jud. Argeş, procurorul din cadrul acestei unităţi de parchet a dispus, la data de 06.01.2020, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de numitul Chiţoiu Daniel cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, acesta dobândind calitatea de suspect în cauză.
În cursul zilei de azi 09.01.2020, potrivit procedurii prealabile de citare, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş s-a prezentat numitul Chiţoiu Daniel, ocazie cu care, în cadrul audierii ce a avut loc, i-au fost aduse acestuia la cunoştinţă calitatea de suspect, drepturile şi obligaţiile procesuale, în prezenţa apărătorului său ales”, au comunicat oficial procurorii.