Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a propus marți, în cadrul hotărârii de prelungire a stării de alertă, eliminarea câtorva dintre restricțiile impuse la precedenta „prelungire”, printre acestea numărându-se interdicția de circulație pe timpul nopții (în cazul persoanelor nevaccinate), purtarea măștii obligatoriu în spațiile deschise, în timp ce accesul în mall-uri și magazinele mari va fi permis și persoanelor testate.
„După mai multe discuții s-a ajuns la implementarea unor măsuri pentru implementarea în următoarea perioadă”,a declarat șeful DSU, Raed Arafat. Aceste propuneri, care trebuie adoptate prin HG și pot suferi modificări, sunt puse pe seama situației mai bune decât acum 2-3 săptămâni.
Conform acestuia, „activităţile limitate cu 30% din capacitate – cinematografe, teatre, activităţi sportive – vor permite accesul publicului până la 50% din capacitate. În noaptea de Crăciun şi de Revelion nu vor fi restricţii referitoare la ora de funcţionare a restaurantelor şi agenţilor economici, dar cu limită de 50% şi cu prezentarea certificatului verde COVID”, a precizat Arafat.
Şeful DSU a mai menţionat că în noaptea de Anul Nou vor fi permise „activităţi specifice”, dar organizatorii vor avea obligaţia de a se asigura că se respectă măsurile de sănătate publică. În restaurante, vor avea acces cei cu certificat verde, în limita a jumătate din capacitate.
Hotărârea Nr. 112 a CNSU prin care se propune prelungirea stării de alertă conține următoare măsuri de relaxare:
– eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
– creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05,00 -23,00;
– eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
– eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
– permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
Potrivit raportării CNSU, de marți, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 1.421 de noi cazuri de infectare Covid din 15.390 teste RT-PCR (8.325 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.065 la cerere) și 36.318 teste rapide antigenice. Astfel, incidența la nivel național este de 1,19 cazuri la mia de locuitori, un singur județ aflându-se în scenariul galben, Arad, cu 2,51 la mie.
CNSU: Noile măsuri de carantinare pentru persoanele care sosesc în România