Sursa foto: Cuvantul Libertatii

Deputata Uniunii Salvați România (USR) Pollyanna Hangan a precizat că 845 de mii de copii ar putea beneficia de o masă caldă la școală din banii alocați pensiilor speciale pentru primari. Deputații USR au votat continuarea programului-pilot „Masă caldă în școli”, asumat de toate partidele politice.

Mai mult, ea consideră că dacă exista voință politică se găseau bani pentru a crește de 10 ori numărul beneficiarilor programului. Deputata USR a precizat că pentru anul viitor e nevoie de 46 de milioane de lei pentru ca cei 65 de mii de elevi din întreaga țară să beneficieze de o masă caldă la școală.

USR: „Principala cauză a abandonului şcolar în România este sărăcia”

Pollyanna Hangan e de părere că banii alocați pentru pensiile speciale ale primarilor ar ajuta sute de mii de elevi să își continue studiile la școală. Reamintim că impactul bugetar a legii privind pensiile speciale este de aproape 600 de milioane de lei.

„Cu această sumă, Programul «Masă caldă în şcoli» ar ajuta peste 845.000 de elevi din ţară şi ar trebui să ne gândim că acest program nu ar mai trebui să rămână la stadiul de program-pilot, ci să devină un program pentru toţi copiii din România”, a mai spus Hangan, relatează Agerpres.

De asemenea, ea a amintit că principala cauză a abandonului școlar în România este sărăcia. Mai mult decât atât, deputata USR critică dur dorința primarilor de a avea pensii speciale, într-o perioadă unde 1 din 5 copii merge la somn flămând.

 „Nu de alte pensii speciale avem nevoie, ci de o masă caldă pentru fiecare copil aflat în şcoală, pentru dreptul la educaţie al copiilor. (…) Un copil flămând nu poate să facă performanţă şcolară”, a afirmat deputata USR Pollyanna Hangan, potrivit sursei citate.

Guvernul Cioloș a introdus în 2016 Programul „Masa caldă în școli”, contribuind astfel la îmbunătățirea frecvenței elevilor la ore și la reducerea abandonului școlar.

Conform wall-street.ro, în 10 ani, peste 450 de mii de copii au abandonat școala. Lipsa educației menține copiii în sărăcie și excluziune socială. Peste 278 de mii de tineri între 18 și 25 de ani nu au studii elementare finalizate.

Cîmpeanu, despre revenirea fizică la școală. Imediat după scăderea ratei de incidență sub 3 cazuri la mia de locuitori

Articolul precedentKovesi este de părere că nu există stat necorupt, chiar dacă Europa de Est este arătată cu degetul
Articolul următorDosar deschis după violenţele de la protestul anti-restricţii: mai multe persoane sunt anchetate
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.