Vă prezentăm adevărul gol-goluţ despre rezultatele catastrofale ale modernizării şi retehnologizării la Porţile de Fier I, realitate ascunsă de Hidroelectrica. După ce s-a cheltuit o căruţă de bani cu retehnologizarea, fără licitaţie, a celei mai mari hidrocentrale, rezultatul este că am produs mai puţină energie decât au produs sârbii, care au păstrat turbinele din anii 70. Departe de noi gândul de a susţine că operaţiunea de retehnologizare nu ar fi utilă sau că nu trebuia să fie făcută. Cifrele nu mint însă, demonstrând că operaţiunea a fost totalmente păguboasă. Nu vă îndoiţi de precizia cifrelor, le avem din curtea Hidroelectrica şi nu pe luni sau ani, ci oră de oră, din 2003 încoace! Despre cauze şi vinovaţi vom reveni, tot din interior.
Realitatea ultimilor ani arată că am produs mai puţină energie hidro
decât sârbii, deşi noi am instalat turbine moderne, iar vecinii s-au
zgârcit la cele vechi. Diferenţa este dată de fiabilitate, turbinele
instalate de elveţienii lui Buzăianu dând rateuri la un nivel
inacceptabil. Vom reveni şi cu aceste date.
Contract prin încredinţare directă
Presa a dedicat seriale întregi ilegalităţilor comise la încheierea
şi derularea contractelor de retehnologizare şi modernizare a
hidrocentralelor Porţile de Fier I şi II, afacere care s-a întins pe mai
multe guvernări. Retehnologizarea de la Porţile de Fier I (PF I) a fost
încredinţată, în 1997, direct firmei elveţiene Sulzer Hydro/ABB,
preluată ulterior de către o altă companie din ţara Cantoanelor, Va Tech
Hydro. Iniţiativa i-a aparţinut fostului premier Călin Popescu
Tăriceanu, ministrul Economiei de la acea vreme. Iminenţa pericolului
producerii unor defecţiuni majore la hidroagregatele Sistemului Porţile
de Fier I, cu efecte economice nedorite şi cu periclitarea gradului de
siguranţă în funcţionarea Sistemului Energetic NaţionalŇ a fost motivul
invocat de autorităţi, în graba suspectă cu care au evitat licitaţia.
Sârbii nu au avut astfel de iminenţe. Contractul, iniţial în valoare de
160 milioane de dolari, a ajuns ulterior la 300 milioane de dolari.
Sulzer Hydro/ABB urma să reabiliteze cele şase grupuri de la PF I şi să
crească puterea fiecărui grup de la 178 MW la 194 MW. Finanţarea era
asigurată integral de firma elveţiană,
plata făcându-se prin livrarea de energie electrică obţinută ca surplus
prin suplimentarea puterii instalate a agregatelor. Decizia de
modernizare a hidrocentralei s-a luat, însă, cu trei ani înainte de
atingerea termenului de 30 de ani, dată la care se impunea, teoretic, o
intervenţie tehnologică asupra hidroagregatelor. La data încredinţării
contractului pentru Porţile de Fier I, firma Sulzer Hydro, devenită
ulterior Va Tech Hydro, nu avea experienţă în domeniul turbinelor
folosite la hidrocentralele de tip Kaplan. Turbinele de la Porţile de
Fier I au fost, la momentul punerii lor în funcţiune, cele mai mari
turbine Kaplan din lume.
Defecţiuni în lanţ
La niciunul dintre cele cinci grupuri modernizate până acum nu s-au
atins parametrii specificaţi în contractul cu Sulzer Hydro. ën schimb,
funcţionarea lor a devenit un adevărat coşmar, din cauze tehnice,
imputabile firmei elveţiene. Din pricina defecţiunilor în lanţ,
turbinele au fost indisponibile perioade lungi de timp. Anual, spun
specialiştii, numai prin nefuncţionarea grupurilor retehnologizate,
pagubele depăşesc 25 milioane de euro. Pe 2 mai 2002, PF I a intrat în
regim de avarie, după ce un cap de distribuţie de la grupul nr. 6 ,
primul modernizat, s-a crăpat pe două treimi din lungime. Pe 16
ianuarie 2005, la o verificare de rutină, s-a constatat că două
pale-gigant ale rotorului de la acelaşi grup 6 erau fisurate. Una dintre
fisuri, aflată în apropierea butucului, atingea aproape un metru. Cu
ocazia aceluiaşi control s-au mai depistat defecţiuni şi la alte
grupuri: nr. 4 avea blindajul avariat, iar nr. 5 avea rupte capetele de
distribuţie. Ultima avarie majoră a avut loc pe 18 februarie 2007, la
grupul nr. 4, care nu a mai putut fi repornit. La acest grup
retehnologizat s-au înregistrat pierderi de ulei de circa 200 de litri,
dar şi cinci tone de apă distilată, în numai 24 de ore de funcţionare.
Potrivit specialiştilor,
defecţiunile au fost cauzate de proiectarea defectuoasă a elicelor de
către firma elveţiană. Astfel, modificarea profilului palei de rotor a
generat probleme de cavitaţie, ceea ce a determinat uzarea rapidă a
capetelor de distribuţie. Defecţiunile au necesitat înlocuirea capetelor
de distribuţie la toate cele şase grupuri modernizate, la unele dintre
ele, chiar şi de trei ori (grupul nr. 6) sau de două ori (grupul nr. 5).
Specialiştii de la Porţile de Fier afirmă că, din 1970, când s-a pus în
funcţiune primul hidroagregat al centralei, şi până în 1999, când a
început efectiv procesul de retehnologizare, a fost schimbat o singură
dată un cap de distribuţie, şi asta nu din cauza gradului de uzură.
Firma elveţiană nu a suportat aceste costuri suplimentare, greşelile
fiind plătite de către statul român.Porţile de Fier II, reparate tot
fără licitaţie
Autorităţile n-au învăţat nimic din cele întâmplate la
Porţile de Fier I. Pe 28 august 2001, la propunerea lui Dan Ioan
Popescu, ministrul Economiei de la acea vreme, Guvernul Năstase a emis o
hotărâre de guvern, prin care se încredinţau aceleiaşi firme elveţiene,
devenită între timp Va Tech Hydro, tot fără licitaţie, lucrările de
retehnologizare la Porţile de Fier II. Asta cu toate că cel mai vechi
grup de la PF II avea doar 15 ani de funcţionare. Conţinutul hotărârii
este aproape identic cu cel din 1997, aprobat de Călin Popescu
Tăriceanu: ”Măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă în funcţionare
şi a puterii instalate”. Valoarea contractului a fost, iniţial, de 98
milioane de dolari. Suma a fost mărită ulterior la 200 milioane. Apoi,
prin tactica paşilor mărunţi, s-au tot adăugat alte sume: 54 milioane de
dolari pentru executarea modernizărilor la cele două grupuri ale
centralei suplimentare de la Gogoşu şi încă 16 milioane pentru
cheltuieli neprevăzute. Plata s-a făcut, ca şi la primul contract,
prin furnizarea de energie electrică. Statul român a pierdut în acest
mod, numai în perioada 2001-2004, 576 milioane de dolari, din pricina
diferenţelor dintre preţul unic de livrare a energiei către Va Tech şi
preţul practicat în Europa.Sulzer Hydro, în România din 1994Sulzer/Va
Tech şi-a pregătit intrarea în România mult mai devreme. ën vara anului
1994, la Congresul energiei de la Neptun, sponsorul evenimentului a fost
tocmai firma Sulzer. Potrivit reprezentanţilor media, invitaţii au
mâncat şi au băut vreo trei zile pe banii elveţienilor. Odată ce îşi
făcuse apariţia printre energeticienii români, Sulzer s-a aruncat în
luptă. După congresul de la Neptun, elveţienii au făcut o prezentare a
companiei lor, unde în altă parte decât la… Porţile de Fier. Aici, ei
şi-au etalat programul de retehnologizare a hidroagregatelor. Prima
lucrare acontată de firma elveţiană în România a fost însă
retehnologizarea rotoarelor de tip Pelton ale hidrocentralei de pe
Lotru. Primul rotor, fabricat în Franţa, a fost livrat în condiţii
normale de calitate. La al doilea şi al treilea însă, specialiştii au
constatat abateri mari de la calitatea materialelor folosite, lucru
recunoscut, de altfel, şi de elveţieni.
Afaceri şi relaţii de familie
Presa a dezvăluit că relaţiile de familie au jucat rolul cel mai
important în atribuirea contractelor de la PF I şi PF II. Dan Ioan
Popescu este naşul de cununie al lui Bogdan Buzăianu, mogulul
contractelor cu energie ieftină, fost patron al Energy Holding şi
reprezentantul Va Tech Hydro în România. La PF I, “naşul” afacerii a
fost ambasadorul României în Elveţia, Radu Boroianu. El este cel care
l-a cununat pe Tăriceanu şi cel care a făcut afaceri cu Bogdan Buzăianu,
ca parteneri într-o firmă de consultanţă. Potrivit presei, contractul
cu Sulzer a fost intermediat chiar de Buzăianu, fost angajat al
elveţienilor. Omul de afaceri a fost acuzat că a obţinut de la
Cabinetul Năstase încredinţarea directă, în 2003, şi a altor contracte
către Va Tech Hydro: extinderea şi modernizarea CET Bucureşti-Vest
(contract de 122 milioane de euro) şi modernizarea centralelor
hidroelectrice Olt-Inferior, respectiv CHE Ipoteşti, CHE Drăgăneşti, CHE
Frunzaru, CHE Rusăneşti, CHE Izbiceni.Bogdan Buzăianu a susţinut că nu a
intermediat niciodată nimic şi că doar a consiliat tehnic şi financiar
anumite companii, care au primit contracte pe bani publici, firme între
care se număra şi Va Tech.
