Sursa foto: CaleaEuropeană.ro

Gheorghe Falcă susține că e nevoie de o alianță stabilă și funcțională pentru ieșirea din criza politică ce a cuprins România de două luni de zile. Mai mult, vicepreședintele PNL și-ar dori o refacere a coaliției cu USR, dar nici o nouă alianță cu PSD nu e scoasă din calcul.

Liderul PNL Arad a mai spus că „trebuie să iei răul cel mai mic”, iar o guvernare cu partidul care a dat jos guvernul printr-o moțiune de cenzură e destul de greu. „E greu să guvernezi cu un partid care a fost lângă tine şi a provocat o astfel de criză”, a declarat Gheorghe Falcă.

Gheorghe Falcă: ,, Cei de la USR ne consideră un adversar”

O eventuală coaliție între liberali și social-democrați ar reprezenta o stabilitate pentru o țară lovită puternic atât de criza politică, cât și de cea sanitară. Mai mult, el mai precizat că alianța făcut dintre USR și AUR pentru a da jos Guvernul Cîțu reprezintă o greșeală „politică majoră”. „Eu sunt un partener al ideii să guvernăm cu USR-ul, dar în acelaşi timp, USR-ul trebuie să-şi respecte partenerii”, a afirmat Falcă, relatează g4media.ro.

Întrebat dacă PSD-ul rerprezintă o variantă mai bună pentru formarea unei coaliții, Gheorghe Falcă a precizat că e nevoie de o coaliție funcțională. Mai mult, e e de părere că „la un moment dat, trebuie să iei răul cel mai mic”. Liberalul a mai menționat faptul că USR a fost partidul care, după doar nouă luni, au decis să trimită țara într-o criză politică. „Eu sunt adeptul de a crea o coaliţie cu USR-ul, dar vedem că orice negociere cu ei ajunge în situaţia în care pun condiţii”, a concluzionat vicepreşedintele PNL.

Luni, 8 noiembrie, Consiliul Național al Partidului Social Democrat (PSD) a votat intrarea la negocieri cu Partidul Național Liberal (PNL) pentru formarea unui viitor guvern. Totodată, pentru ca aceste negocieri să demareze e nevoie ca și liberalii să voteze în acest sens, ședința urmând să aibă loc luni seară.

Totodată, cele două partide politice au convenit că fiecare formațiune politică să stabiliească dacă își doresc să formeze o majoritate parlamentară.

Ponta: „Ştiţi cum e PNL cu USR? Ca soţul cu soţia care se bat în faţa blocului”

Articolul precedentProcurorii au deschis dosar penal în cazul morţii interpretului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian
Articolul următorLegea privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă intră la dezbateri în Camera Deputaților
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.