Liderul AUR, George Simion, a avut o ieșire violentă față de parlamentarii care susțin introducerea obligativității certificatului verde la locul de muncă. Simion i-a făcut „criminali” și că promovează dictatura medicală. Toată intervenția a fost transmisă pe contul său de Facebook.

În videoclipul de aproape o oră, liderul AUR a cerut susținătorilor partidului să îi preseze pe deputați să nu voteze o astfel de lege. „Au consilieri, cereți să vă dea numărul personal al parlamentarului”, a mai spus Simion.

Amintim că după o amânare de aproape o săptămână, comisiile de specialitate din Camera Deputaților au început dezbaterile cu privire la legea privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă. Această lege este în vigoare în mai multe state din Uniunea Europeană.

Teama de discriminare, mai mare decât de virus

Altfel Simonis, liderul grupului PSD, a precizat că legea se va discuta în Comisia de sănătate, de către specialiști, pentru a se lua cea mai bună decizie. Mai mult, el a precizat că orice decizie luată trebuie asumată de toți cetățenii acestei țări. „Ce vor spune specialişti în acea comisie este ceea ce ar trebui să ne asumăm cu toţii”, a precizat social-democratul.

Nelu Tătaru a precizat că se lucrează la mai multe amendamente cu privire la angajații care nu doresc sau nu pot face vaccinul anti-COVID. Altfel spus, se prevede că 60 de zile testele să fie plătite de la stat sau posibilitatea eliberării unui certificat verde la 10 zile după prima doză.

„Noi vom veni cu amendamentele care vor fi discutate de fiecare dintre grupurile parlamentare. (…) Noi suntem deschişi, în acest moment, la Camera Deputaţilor, să discutăm toate amendamentele, ca acest proiect să treacă’, a precizat deputatul PNL.

Reamintim că astăzi, 8 noiembrie, în țara noastră s-au înregistrat peste 4 mii de noi cazuri de COVID-19. Totodată, aproape 300 de români au pierdut lupta cu boala. De la debutul pandemiei și până astăzi s-au înregistrat peste 50 de mii de morți.Mai mult, din 9 noiembrie, măsurile luate în 25 noiembrie 2021 vor fi prelungite pentru încă 30 de zile.

Secțiile ATI sunt pline, George Simion face protest anti-vaccinare

Articolul precedentStarea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile
Articolul următorSe renunță la pragul de vaccinare de 60% în anumite școli
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.