Situație inedită în Sectorul 5, unde elevii ce fac parte din programul „Start spre o educație digitalizată” sunt încă în așteptarea tabletelor promise de fostul primar Daniel Florea.
Deși începând de luni, toate unitățile de învățământ din România vor trece pe „scenariul roșu”, cursuri online, elevii din Sectorul 5 nu pot face școala online pentru că tabletele lor sunt „închise” în depozitele Economatului.
Potrivit unei hotărâri de CL, Economat SA s-a ocupat de achiziționarea acestor echipamente, din fondurile bugetului local al sectorului, fiind totodată desemnat să le distribuie, dar și să le factureze către primărie.
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local al Sectorului 5, ce a avut loc duminică după amiază, în aer liber, primarul Cristian Popescu Piedone le-a adus la cunoștință actualilor consilieri locali faptul că tabletele pentru cei 27.500 de elevi (din toate ciclurile) și 3.000 de profesori se află, încă din luna august, în stocul Economat SRL, unitate subordonată Consiliului Local al Sectorului 5. Mai mult, acestea sunt achitate în proporție de 90%.
„Necesitatea urgentării distribuirii acestor tablete este dată de faptul că școala a început de acum aproape două luni, suntem în valul doi al pandemiei, iar copiii au mare nevoie de aceste echipamente pentru a beneficia de accesul la educație”, a declarat Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5.
Stornarea echipamentelor pentru suma neplătită încă
„Responsabilitatea celor care au încălcat dispozițiile legale privind achizițiile publice vor răspunde. Până atunci, noi stăm 30.000 de tablete pe stoc. Propun ca aceste tablete să fie de îndată distribuite, prin cel care le-a achiziționat, SC Economat SA, printr-un contract de comodat către beneficiari, elevii sectorului 5, rămânândîn patrimoniul Economatului, acesta neputând să ne dezechilibreze bugetul facturându-ni-le. Mai mult, aș dori ca diferența de 1.5 milioane de lei, ce este reprezentată de aproximativ 800 de tablete, să fie stornată. Nu vom leza elevii, acestea urmând să fie din cele atribuite profesorilor”, a declarat primarul Sectorului 5.
Discuții: cine, ce mai facturează
Discuții aprinse între consilieri, directorul de la Economat și primar, cu privire la modul în care a avut licitația pentru aceste echipamente, pe fondul hotărârilor de CL din perioada aprilie – septembrie 2020, dar și a modului în care, potrivit acestora Economat SA a achiziționat tabletele din bugetul de la CL, urmând ca acestea să fie facturate către primărie. Un singur serviciu, două plăți din același sac.
„Trebuie spus de la început că nu este vina acestui consiliu, nici a primarului Cristian Piedone, dar copiii au nevoie de acces la învățământ. Noi trebuie să deliberăm dacă dăm aceste tablete în custodie și care este raportul dintre Primăria Sectorului 5, SC Economat și părinți”, a spus un consilier.
„Consiliul de administrație al Economat este direct răspunzător de distribuția acestor tablete. Nu înțeleg de ce, azi, în fața noastră, trebuie să intervenim în ceva ce există definit printr-o hotărâre, de vechiul consiliu local”, a precizat un alt consilier.
Din modificare în modificare, până se pierde „urma”
Concret, potrivit HCL 180/18.09.2020, „se aprobă derularea și finanțarea, din bugetul local al sectorului 5, a programului Start spre o educație digitalizată”, „sumele necesare realizării programului menționat vor fi utilizate din bugetul local al Sectorului 5, iar produsele/materialele necesare implementării programului vor fi achiziționate de către Primăria Sectorului 5 și S. C. Economat Sector 5”, urmând ca echipamentul electronic să fie distribuite unităților de învățământ pe bază de procese verbale de predare – primire și ulterior facturate către Primăria Sectorului 5”.
Acest fapt ar duce la o dublă facturare a aceluiași serviciu. Altfel, consilierii au decis duminică, ca acest punct de pe ordinea de zi a Consiliului Local să fie reluat luni, de la ora 14.00, în speranța că se va găsi, cât mai repede și mai corect o rezolvare a situației în care se află 27.500 de elevi din acest sector.