Echipele RAJA intervin astăzi – 08 septembrie 2023, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă din zona canalului, cu diametrul de 300 mm, din localitatea Agigea.
Lipsa apei potabile va afecta mai mulți consumatori din Agigea
Pentru executarea acestor lucrări, se sistează furnizarea apei potabile, începând cu ora 19.00, până la ora 01.00 noaptea, consumatorilor din cartierul Steaua de Mare, Sanatoriu Agigea, dar și restaurantelor pescărești din zonă.
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonele afectate, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, a transmis Biroul de Comunicare al societății RAJA din Constanța.
Serviciul de Call Center al societății RAJA este disponibil 24 de ore din 24 și 7 zile din 7, fiind accesibil prin numărul unic 0241 924
”Preluarea apelurilor se face rapid, iar solicitările de suport și asistență sunt soluționate de cele mai multe ori pe loc, angajatul societății având acces la toate interacțiunile pe care clientul le-a avut anterior cu compania”, a precizat societatea din Constanța.
Astfel, în situația în care pe parcursul convorbirii telefonice, angajatul Call Center constată că nu poate oferi o soluție problematicii expuse, îndrumă apelantul către compartimentele specializate care dețin informațiile necesare.