Premierul Nicolae Ciucă face un apel la reducerea risipei de curent electric, după ce Guvernul a redus cu aproximativ 45 de kw plafonul de consum la energie al cărui preț se plafonează prin ordonanță, potrivit digi24.ro.
„Reprezintă o măsură prin care îi rugăm pe cetăţeni ca împreună cu celelalte instituţîi să facem în aşa fel încât să reducem risipa”, a declarat premierul Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă a mai precizat că măsurile luate de Guvern sunt în concordanță cu recomandările făcute de preşedintele Comisiei Europene cu privire la economia de energie pe care ar trebui să o facă toate statele membre.
„În acest moment este vorba doar de anunţarea unor intenţîi care urmează să fie dezbătute pe data de 9 (septembrie – n.r.) la nivelul miniştrilor Energiei din Uniunea Europeana. Din aceste intenţii am putut să desprindem faptul că, practic, prin măsurile pe care noi le-am luat prin ordonanţa de săptămână trecută suntem foarte aproape de a îndeplini aceste intenţîi. Şi, sigur, nu putem să vorbim sigur despre ele pentru că urmează dezbatere şi aprobare.
Ceea ce vă pot spune şi confirmă este faptul că după finalizarea şi adoptarea acestor măsuri vom face în aşa fel încât să aducem modificările necesare şi să ne aliniem la deciziile stabilite la nivelul UE. (…)”, a declarat Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă: Motorul economiei îl constituie investiţiile, ele trebuie protejate
Premierul a comentat și propunerea preşedintelui Comisiei Europene privind reducerea consumului de energie la orele de vârf, subliniind că nu s-a luat o asemenea deciziela nivel european.
„Am păstrat aceleaşi niveluri de plată la energie şi la gaze, a fost un angajament pe care Guvernul şi l-a asumat şi şi-l va asuma în continuare. Respectăm şi suntem foarte responsabili din acest punct de vedere. De asemenea, să sprijinim economia, şi această întâlnire la care am participat în această seară cu Consiliul Investitorilor Străini a cuprins teme de dezbatere în acest sens, pentru că motorul economiei îl constituie investiţiile, dar ele trebuie protejate. Şi, desigur, luni, am făcut această precizare că o altă măsură legată de încadrarea în pragurile de consum şi anume cel de-al doilea prag între 100 şi 300 de kw a avut o reducere de aproximativ 45 de kw, ceea ce reprezintă o măsură prin care îi rugăm pe cetăţeni ca împreună cu celelalte instituţîi să facem în aşa fel încât să reducem risipa şi ne-am încadrat în procentul care a fost agreat şi recomandat de către Uniunea Europeană. Ca atare, nefiind încă stabilite măsuri nici la nivelul Ministerului Energiei nu s-au luat decizii prin care să putem să reducem consumul în orele de vârf”, a explicat Nicolae Ciucă.