Preşedintele Fiscului, Lucian Heiuş, a venit cu noi precizări refeitoare la contribuabilii ANAF, declarând că aproximativ 71.000 de persoane riscă sesizări penale.
Declarațiile au fost publicate, în urmă cu o oră, pe pagina de Facebook.
Persoanele în cauză au refuzat să vireze bani în bugetul de stat
Prin urmare, Agenția Națională de Administrație Fiscală ar urma să le facă sesizări penale pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie de impozite şi contribuţii, prevăzute de ordonanţa care a reincriminat, de la 1 martie, astfel de fapte ca fiind penale.
Potrivit declarațiilor făcute de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în cazul acestora, termenul de graţie de 60 de zile a fost depăşit.
Prin urmare, ANAF va folosi o ultimă măsură de prevenţie și va trimite acestor contribuabili notificări cu situaţia sumelor datorate la stat, dar şi cu instrumentele de eşalonare/restructurare pe care le pot accesa.
ANAF va emite notificări, la începutul săptămânii viitoare
”Peste 71.000 de contribuabili se află în prezent în situaţia de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor şi contriubuţiilor cu reţinere la sursă, conform OUG 130/2021. Aceştia vor primi de la începutul săptămânii următoare notificări de la ANAF cu prezentarea situaţiei în care se află, cu propunerile de remediere a situaţiei, dar şi cu mesajul că în lipsa unei rezolvări, se va aplica legea la literă, adică vor urma sesizările penale”, a afirmat Heiuş.