Andrei Chilima și George Tuță

Cu nostalgie, fostul primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman, îl însoțește peste tot pe tânărul și mai puțin experimentatul său coleg de partid, George Tuță. Îi prezintă sectorul, pe alocuri, cu aceleași străzi neasfaltate de pe vremea lui, și îi vorbește cu atâta patos din experiența lui că de alegători îți amintești doar cu câteva luni înainte de alegeri, când umbli prin sector cu încălțările de sute de euro.

Ar fi indicat ca Andrei Chiliman să nu-i amintească colegului Tuță despre metehnele din mandatul său, cum ar fi semnat contractul cu firma de salubrizare Romprest pe 25 de ani, contract făcut atât de bine încât costă mai mult despăgubirile decât suma alocată lunar pentru prestațiile de servicii, și asta nu e tot.

Pe vremea lui Chiliman, se rezolva orice ba cu o pilă, ba cu o atenție pentru autorizații de orice fel, de la construcții, anvelopări de blocuri; orice se rezolva…

Și cu toate acestea, Chiliman a scăpat basma curată, mai puțin consilierii săi, Răzvan Iordan, Robert Grigorescu, Emanoil Bocean, care au fost condamnați la ani grei de închisoare cu executare pentru că și-au deschis buzunarele.

Deși nu au ”mâncat” singuri, prada fiind împărțită, unii zac în închisoare și privesc cerul printre zăbrele, iar guru Chiliman se plimbă nestingherit prin sector cu candidatul comun PSD-PNL, Tuță, pe care toți îl știu ca ”șeful de cabinet” al lui Helving, fost șef SRI.

Și cum oamenii valoroși sunt promovați și susținuți de partid, Andrei Chiliman încă rezistă, încă este un bun exemplu de bune practici, cu o vastă experiență în contracte acordate cu dedicație, dar și în arta manipulării și nu a ratat ocazia de a se întâlni și cu Cătălin Cîrstoiu, alt candidat comun PSD-PNL, care, cu ocazia de a fi candidat pentru Primăria Capitalei, a aflat că metroul bucureștean chiar funcționează iar oamenii chiar îl folosesc, iar pentru trei poze răsuflate a fost obligat să respire același aer cu muritorii de rând.

Cei care se ocupă de strategia de imagine a lui Cîrstoiu ori au gafat foarte tare, ori l-au sfătuit foarte ”bine”. Este crunt pentru un om cu multe milioane în conturi să se poarte normal într-o lume care nu îi este cunoscută și să se comporte ca un om de rând.

Este exact cum Ponta mergea în zonele sărace și la inundații și le vorbea oamenilor care rămăseseră fără case, îmbrăcat într-un pulover Paul & Shark de aproape 1000 de euro.

VIASorin PREDA
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentGeoană avertisment asupra „atacurilor rusești pe dezinformare, pe cibernetic împotriva alegerilor”
Articolul următorPopescu Piedone, Nicușor Dan, Cătălin Cîrstoiu! Noi pe cine votăm?
Senior partner Ziarul de Investigatii