Sursa foto: Igsu.ro

Un apartament situat la etajul șapte al unui bloc din zona Doamna Ghica, București, a fost cuprins cu flăcări, vineri dimineață, iar două persoane din apartamentele învecinate au fost evacuate.

Pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea incendiului, focul manifestându-se la un apartament de la etajul șapte cu zece etaje, cu degajări de fum.

Echipajele de intervenție au decis să evacueze două persoane, din cauza fumului dens care a pătruns în apartamentele învecinate, dar și pe casa scării.

Pompierii au intervenit rapid pentru lichidarea incendiului. Două persoane au fost evacuate

Potrivit ISU, la fața locului au fost mobilizate șase autospeciale de stingere cu apă și cu spumă, o echipă de descarcerare şi cinci echipaje SMURD, informează news.ro.

Poliția a decis restricționarea traficului rutier pe strada Doamna Ghica, pe sensul dinspre Bulevardul Lacul trei către Șoseaua Colentina, dar și pe străzile adiacente.

Reamintim că în urmă cu câteva zile, tot la primele ore ale dimineții, o mașină s-a lovit de gardul Ambasadei Rusiei și a luat foc. Polițiștii au impus mai multe restricții pe șoseaua Kiseleff, iar la fața locului au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere.

Jandarmul care a era la pază a precizat că șoferul care s-a lovit de gardul ambasadei s-a autoincendiat, oamenii legi afirmând, după finalizarea cercetărilor, că actul a fost unul intenționat. Mai mult, viteza vehiculului a fost foarte mare, motiv pentru care mașina a reușit să treacă peste gardurile instalate din cauza protestelor ce au avut loc în fața Ambasadei Rusiei după declanșarea războiului ruso-ucrainean din 24 februarie.

Mașina a luat foc, iar șoferul, șeful asociației TATA,  Bogdan Drăghici, a murit carbonizat. Acesta a primit cu doar o zi înainte de incident o condamnare de 15 ani și 4 luni pentru abuz sexual. Acesta a fost un avocat, iar asociația pe care o conducea activa pentru drepturile legate de custodia copiilor ale bărbaților divorțați.

Drăghici avea înfățișare într-un dosar similar chiar în ziua accidentului, el având interdicția de a pleca din țară până în 26 mai 2022, fiind sub control judiciar.

Citește și articolul: Bogdan Drăghici, șeful asociației TATA, a intrat intenționat în gardul Ambasadei Rusiei

Articolul precedentCiolacu și Ciucă trag la aceeași căruță. Președintele PSD susține că relația cu premierul se va schimba radical
Articolul următorIepurii nu sunt cadouri: 80% dintre iepurașii de Paște sunt, ulterior, abandonați 
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.