România va continua imunizarea cu serul produs de AstraZeneca, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. Acesta a precizat că apariția cheagurilor după administrarea primei doze sunt cazuri foarte rare, iar beneficiile vaccinări depășesc cu foarte mult riscurile. De altfel, acest lucru este susținut și de Agenția Europeană a Medicamentului.
„Situația epidemiologică este îngrijorătoare. La 100 de oameni diagnosticați, 2,5 persoane decedează. În ultimul timp s-a observat o tendiță de creștere a gravității cazurilor. Ca atare, având în vedere contextul epidemiologic, este foarte important să se continuea vaccinarea cu toate vaccinurile disponibile. Evenimentele trombotice sunt posibile în cazuri foarte rare, iar beneficiile vaccinării depășesc cu foarte mult riscurile”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare.
Vor fi imunizate toate categoriile de vârstă
Valeriu Gheoghiță a anunțat că se continuă vaccinarea cu AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă, în contextul în care rata trombozelor apărute după vaccinarea cu acest ser a fost de doar 0,65 la 100.000 de oameni, mai mult, a reamintit faptul că cei care au avut astfel de probleme după administrarea primei doze nu vor face rapelul cu același ser.
„În urma ședinței de lucru care a avut loc joi s-a decis continuarea vaccinării pentru toate grupele de vârstă. Persoanele imunizate cu doza unu, rapelul va fi făcut cu același vaccin. Cei care dezvoltă tromboze după prima doză, nu vor mai fi vaccinate la rapel. Vom elabora un material informtiv pentru toate persoanele care doresc să se vaccineze”, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță.
Mercuri, 7 aprilie, oficialii EMA au precizat că au stabilit „o legătură posibilă între vaccinare și cazuri foarte rare de cheaguri de sânge neobişnuite şi un nivel de trombocite scăzut”, dar că nu va fi schimbată recomandarea de folosire în continuare a acestui vaccin împotriva Covid 19, pentru că beneficiile depășesc riscurile. De altfel, aceste efecte secundare vor fi trecute pe prospectul vaccinului.
EMA: Apariția cheagurilor de sânge, un efect secundar foarte rar al vaccinării cu AstraZeneca