Ministerul Sportului nu pare să țină cont de deciziile instanței, mai ales când vine vorba despre sursele de finanțare.
Cei care au dorit mai multă transparență în gestionarea bugetului au fost chiar reprezentanții Sindicatului Național Sport și Tineret.
Ei au acționat în judecată Ministerul Sportului, pentru a afla cum gestionează unele fonduri publice destinate sportului din România, însă reprezentanții acestei instituții, în pofida unei hotărâri definitive, au rămas pasivi.
„SNST a solicitat unele informații ce fac parte din categoria informațiilor de interes public, documente în legătură cu administrarea fondurilor publice, dar ministerul a refuzat să răspundă. Nici după ce s-a ajuns în instanță conducerea Sportului nu a cedat, a alocat resurse și personal, s-a luptat cu toate puterile să țină ascunse documentele publice. Acum, Ministerul Sportului nu mai are ce face, a pierdut și este obligat de Instanță, definitiv, să transmită sindicatului toate informațiile solicitate”, au transmis reprezentanții SNST.
„Secretomanie” la Ministerul Sportului. Curtea de Apel București a dispus transmiterea unor informații publice
În fapt, Curtea de Apel București a dispus ca Ministerul Sportului să comunice toate metodele de finanțare , tot ce reprezintă buget, la cererea SNST.
„Obligă pârâtul să soluţioneze în integralitate cererea reclamantului de comunicare a informaţiilor de interes public. Menţine sentinţa recurată în ceea ce priveşte rămânerea fără obiect a cererii cu privire la pct. 1 şi parţial pct. 4 din cererea de comunicare a informaţiilor de interes public”, se arată în decizia definitivă a Curții de Apel București, pronunțată la începutul acestui an.
De patru ani, Ministerul Sportului încalcă legea
Ministerul Sportului a mai încălcat o decizie privind transparența fondurilor publice, dată în urmă cu patru ani. Mai exact, este vorba despre finanțarea mai multor reprezentanți ai lotului olimpic de gimnastică, în frunte cu Octavian Bellu și Mariana Bitang. Chiar dacă Tribunalul București nu a comunicat reclamantei în mod fizic această decizie, Ministerul Sportului are obligația de a o pune în aplicare. Cea care s-a adresat judecătorilor în acest caz este Silvana Peng, mama fostei gimnaste Asiana Peng.
„Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Peng Silvana – Maria în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului. Obligă pârâtul să comunice reclamantei Ordinul Ministrului Tineretului și Sportului nr.1638/23 decembrie 2013, cu anonimizarea informațiilor cu privire la datele cu caracter personal. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei”, se arată în decizia Tribunalului București.
Ziarul de Investigații a solicitat Ministerului Sportului explicații suplimentare cu privire la cele două cazuri, însă până la acest moment oficialii instituției nu au oferit încă un răspuns.
În România, nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive reprezintă infracțiune. Prin urmare, ministrul Eduard Novak este direct responsabil în fața legii.