După aproape trei luni de la demisia lui Eugen Tomac din funcție, Cristian Diaconescu a fost ales duminică președinte al Partidului Mișcarea Populară, în cadrul Congresului organizat de formațiunea politică la Sinaia. Diaconescu a prezentat colegilor o moțiune intitulată „România respectată”, care a fost votată de către 550 dintre cei 561 de delegaţi la evenimentul organizat online, cu participarea fizică a liderilor formaţiunii.
Pe lângă acest vot, s-a discutat inclusiv despre renunţarea la fuziunea cu UNPR, fiind înregistrate 557 de voturi „pentru” şi 8 voturi „împotrivă”. Totodată, în cadrul Comitetului Executiv Naţional s-a luat decizia ca noul președinte al partidului înființat de Traian Băsescu în 2015 să fie cel care va candida din partea PMP la alegerile prezidenţiale din 2024.
„Ne-am întrunit aici să ne punem de acord în legătură cu ce facem în continuare, în legătură cu solidaritatea noastră, în legătură cu coeziunea noastră. Nu ne-am întâlnit aici să ieşim la tarabă pentru un alt partid politic. E o discuţie separată, e o discuţie care nu poate lipsi atunci când se identifică valori comune ce pot fi împărtăşite la un moment dat. Dar în acest moment este vorba despre noi prin noi înşine, dacă cineva din partea dreaptă recunoaşte acest adaggio”, a spus Diaconescu, citat de Hotnews.
PMP era condus până ieri interimar de Marius Pașcan, după ce europarlamentarul Eugen Tomac demisionase. Demisia acestuia a venit la câteva zile după alegerile parlamentare, în contextul în care PMP nu a reușit să treacă pragul electoral și a ratat intrarea în Parlament.