Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat luni, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.
„Investițiile, reformele și creșterea economică sunt pilonii pe care este construit bugetul pentru 2021, astfel încât să fie respectate totodată principiile responsabilității fiscal-bugetare și al sustenabilității finanțelor publice. Ținta de deficit bugetar, de 7,16% din PIB, indică un efort considerabil de consolidare bugetară, care nu împovărează cetățeanul prin noi taxe și impozite. Astfel se creează premisele unei creșteri economico-sociale echilibrate și sustenabile”, se arată în comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale.
Președintele Iohannis a transmis că bugetul pe anul 2021 este unul „axat preponderent pe investiții și pe accesarea fondurilor europene”, așa cum a anunțat și premierul Cîțu, și că va permite dezvoltarea României în sectoare esențiale. „Sunt alocate sume semnificative pentru investiții în infrastructura de transport, spitale și școli, dar și pentru continuarea eforturilor de gestionare a campaniei de vaccinare, precum și a riscurilor asociate crizei sanitare și economice provocate de pandemia de COVID-19. Investițiile majore asigură susținerea mediului de afaceri, noi oportunități de dezvoltare și crearea de locuri de muncă mai bine plătite”, a transmis președintele Iohannis.
Un angajament ferm al Guvernului
Creșterea ponderii în PIB a veniturilor din fonduri europene echivalează cu un angajament ferm al Guvernului de a beneficia pe deplin de investițiile din fondurile europene și de Planul Național de Redresare și Reziliență. „Obiectivul de eficientizare a cheltuirii banului public nu se poate realiza, pe termen mediu, fără o amplă reformă a cadrului fiscal-bugetar și a sistemului de administrare fiscală. Doar prin reforme autentice, care să genereze transparență și eficiență în sistemul administrativ, veniturile la bugetul de stat vor înregistra creșteri sustenabile, de care România are nevoie în anii următori”, a mai anunțat președintele.
Buget fără amendamente, dar cu atacuri și plângeri
Bugetul pentru 2021 a fost votat săptămâna trecută, fără amendamente, cu 234 de voturi „pentru” și 170 de voturi „împotrivă”.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni că PSD a decis să nu conteste bugetul la CCR, dar că ia în calcul să atace bugetul în contencios administrativ. De asemenea, Ciolacu susține că vor fi depuse plângeri penale pentru alocarea sumei de 380 de milioane de lei către administrații conduse de PNL, USR PLUS și UDMR.
PSD, plângere penală în cazul „Anexei 703” și moțiune simplă împotriva lui Năsui