Informația că produsul intern brut (PIB) al României a crescut în perioada 2000 – 2022 cu aproape 800% (788%), reprezentând cel mai mare avans economic din Uniunea Europeană în perioada amintită, a circulat recent în mass media și s-a viralizat pe rețelele sociale. Este vorba despre un grafic realizat de portalul Amazing Maps, folosind baza de date Statista pentru PIB-ul fiecărei țări din 2000 până în 2022, cu utilizarea prețurilor curente. România avea în anul 2000 un PIB de numai 37,28 miliarde de dolari. În 2022, acesta este estimat să ajungă la 286,51 miliarde de dolari, conform datelor Statista. În privința PIB/cap de locuitor, România a evoluat de la un PIB/capita de 1.669,98 dolari în anul 2000 la un PIB/capita de 14.825,21 dolari în anul 2022. Cu toate acestea, deși a mai recuperat din decalajul față de țările occidentale, România se află în prezent pe ultimele locuri din Uniunea Europeană la mai toți indicatorii privind calitatea vieții:
Ultimii la calitatea vieții
Peste 25% dintre români, cel mai mare procent din UE, se află în stare de deprivare materială și socială severă.
Potrivit Eurostat, deprivarea materială și socială severă se referă la persoanele care, din cauza lipsei resurselor financiare, nu-și pot permite 7 din cele 13 componente esențiale pentru un trai decent, cum ar fi: capacitatea de a face față cheltuielilor neprevăzute, capacitatea de a putea plăti o săptămână de vacanță pe an, capacitatea de achitare la timp, fără restanțe, a chiriei, ipotecii sau a unor facturi la utilități, consumul de carne, peste sau echivalentul vegetarian cel puțin o dată la două zile, încălzirea corespunzătoare a locuinței, accesul la un autoturism pentru uz personal, înlocuirea mobilei uzate, accesul la internet acasă în scop personal, înlocuirea hainelor vechi/ uzate cu altele noi, deținerea a două perechi de încălțăminte (inclusiv o pereche pentru orice vreme), cheltuirea unei sume oarecare de bani în fiecare săptămână pentru propria stare de bine, participarea în mod regulat la activități de petrecere a timpului liber, întâlnirea cu prietenii/ familia acasă sau în altă parte, cel puțin o dată pe lună, pentru a bea sau mânca împreună.
Institutul Național de Statistică arată chiar că o treime din populația țării, adică 6,6 milioane de persoane, trăia în 2021 în condiții de deprivare materială și socială, neavând acces la bunuri și servicii considerate minime pentru un trai decent.
De asemenea, peste 41% din copiii români, de departe cel mai mare procent din Uniunea Europeană, sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială. Această situație le pune mari probleme în a se descurca la școală și, ulterior, în societate, existând șanse mai mari ca ei să nu se poată integra ca adulți, notează Eurostat, serviciul statistic al Comisiei Europene. Riscul de sărăcie sau excluziune socială nu depinde strict de nivelul de venit al unei gospodării, deoarece poate reflecta, de asemenea, șomajul, intensitatea scăzută a muncii, statutul de muncă sau o serie de alte caracteristici socio-economice, precizează Eurostat. În același timp, cu o rată de 15%, țara noastră este departe de ținta UE privind eradicarea abandonului școlar timpuriu și deține recordul negativ în această privință.
Statele membre ale Uniunii Europene și-au stabilit obiectivul de a reduce ratele abandonului școlar timpuriu la sub 9% la nivelul UE până în 2030. O populație cu un grad ridicat de școlarizare reprezintă cea mai bună premisă pentru o economie înalt tehnologizată, un grad crescut de productivitate și o profitabilitate pe măsură.
De asemenea, cu cât o populație este mai mult școlarizată, cu atât este mai aproape îndeplinirea obiectivelor europene privind digitalizarea economiilor și a societăților. Trebuie precizat dealtfel că românii ocupă ultimul loc în Uniuna Europeană la competențele digitale de bază, în condiţiile în care doar 28% dintre persoanele cu vârsta între 16 şi 74 de ani aveau acest tip de pregătire.
Printre ultimii la Educație, Sănătate și protecție socială
În plus, angajații români se află pe ultimul loc din UE în privința sărăciei în muncă, adică venitul pe care îl încaseză de pe urma muncii plătite de un angajator nu le permite să își îndeplinească nevoile de bază. România se situează dealtfel pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în privința cotelor din PIB alocate atât pentru cheltuielile vizând protecția socială și sănătatea, cât și pentru educația populației.
Guvernul de la București a alocat procente din PIB mult inferioare mediei europene acestor domenii vitale pentru populație. În timp ce în alte țări din UE ponderea din PIB alocată Sănătății depășește procentul de 9%, România cu greu alocă 5% din PIB acestui domeniu. România se regăsește pe ultimele locuri din Uniunea Europeană și în privința procentului din PIB alocat Educației, iar 2021 a adus cea mai mică alocare bugetară inițială, de doar 2,5% din PIB. În timp ce media europeană a cheltuieilor pentru protecție socială depășește cu mult 20% din PIB, țara noastră se află de obicei printre codașe, cu un procent în jur de 15% în ultimii ani.
Probleme structurale și conjuncturale
Dar, dacă avansul fulminant al creșterii economice nu se poate resimți în condițiile de trai ale românilor, nici economia autohtonă nu se află într-o situație mai fericită. Dincolo de problemele conjuncturale, apărute în ultimii ani o dată cu pandemia, războiul din Ucraina și mediul internațional dificil, economia românească se confruntă de ani de zile cu probleme structurale care nu au făcut decât să se agraveze în ultimii doi ani.
Țara noastră este singura din UE aflată între primele locuri atât în privința deficitului bugetar, cât și a celui de cont curent, toate instituțiile internaționale de specialitate, inclusiv Comisia Europeană, manifestându-și îngrijorarea cu privire la deficitele gemene ale României. Se poate remarca o evoluție extrem de îngrijorătoare a comerțului internațional al României, în condițiile în care deficitul comercial practic s-a dublat (a crescut cu 100%) în doar doi ani de zile. Deficitul de cont curent de asemenea a explodat în ultimii doi ani, punând semne de întrebare din ce în ce mai mari asupra situației externe a României.
”România are o problemă fiscală foarte complicată. Veniturile fiscale (inclusiv contribuțiile) sunt printre cele mai reduse din UE, în jur de 27% din PIB față de o medie în Uniune de circa 40%. De aceea, și cheltuielile sociale (salarii, pensii și alte beneficii sociale), care în context european nu par excesive, raportate la veniturile fiscale autohtone sunt copleșitoare – în ultimii ani aceste cheltuieli au echivalat cu peste 80% din veniturile fiscale (81% în 2019, 94,3% în 2020 și 83,6% în 2021). Chestiunea fiscală este ilustrată și de mărimea deficitului structural, care înainte de pandemie se situa la aproximativ 5% din PIB, iar în anul 2020 ajunsese după estimări ale Comisiei Europene la peste 7% din PIB.”, arată Opinia Consiliului Fiscal privind Legea bugetului de stat pe anul 2022, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 și Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2022-2024.
În același timp, economia autohtonă trece printr-un puternic proces de dezindustrializare, populația consumând în 2021 mai multă energie decât toate ramurile majore ale economiei, luate separat. În timp ce consumul final energetic al populației reprezentat 34,5% din totalul consumul intern de energie în 2021, industria (inclusiv construcțiile) a consumat echivalentul a 27,1% din consumul total, mai puțin și decât sectorul transporturi (27,5%).
Ultimii la alocările pentru cercetare-dezvoltare
O altă problemă majoră pentru economia României este reprezentată de alocările ridicole din PIB pentru sectorul cercetare-dezvoltare. România a alocat în 2021 cel mai mic procent din PIB pentru domeniul cercetării, în comparație cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene. Mai mult decât atât, în perioada 2011 – 2021 procentul din PIB alocat cercetării nu a depășit niciodată 0,5%.
Prin urmare, unde poate fi regăsită creșterea economică de 800% din ultimii 22 de ani, dacă în condițiile de trai nu, în dezvoltarea calitativă a economiei nu, în infrastructura civilă și de transport nu?
Am luat legătura cu mai multe voci autorizate și le-am cerut punctul de vedere.
”Avansul de de 800% al PIB este real și demn de luat în seamă, pentru că arată că România a făcut progrese în perioada asta. În pofida faptului că așteptam mult mai mult ca populație și ca economie, rezultatele în cifre, în indicatori macro-economici sunt foarte bune. Din păcate, acești indicatori macro-economici nu au relevanță în practică. Această creștere economică pe care România o are este blocată, este diminuată, eu spun chiar că este pierdută ca urmare a unei structuri a economiei românești care nu poate să asimileze această creștere.”, a declarat, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații, profesorul în economie Mircea Coșea.
”Economie învechită”
”Structura economiei românești este învechită, este depreciată față de nivelul de dezvoltare al Uniunii Europene, fiind bazată pe manufactură. Noi manufacturăm lucrurile: producem automobile și alte lucruri, dar acestea sunt manufacturate. Nu avem nici cercetare, nu avem nici dezvoltare și nici inovare. Nu avem producție pentru piața internă. Prin urmare, există două mari ”găuri” prin care această creștere economică se pierde. Este vorba despre două deficite majore: deficitul balanței comerciale și deficitul contului curent. Deficitul balanței comerciale arată că noi importăm între 70% – 72% din produsele pe care le consumăm, fie că sunt produse de uz curent, fie că e vorba de bunuri de capital. Asta înseamnă că tot ceea ce noi creăm se duce ca urmare a faptului că prin import noi pierdem această creștere. Câștigă cei care ne trimit nouă aceste bunuri, nu noi, cei care le cumpărăm. Dacă luăm aici în calcul și diferența de rate de schimb între leu și monedele principale – euro, dolar -, plus efectele inflației, atunci vedem că de fapt creșterea economică pe care o avem se duce pentru că importăm și nu avem capacitatea să producem în țară.”, a adăugat Mircea Coșea.
”Trăim prin împrumuturi”
”Ceea ce noi avem element de creștere este blocat de această structură a economiei. La rândul său, deficitul de cont curent arată că trăim pe bază de împrumuturi. Deci creșterea economică pe care o avem nu s-a datorat în mare parte efectelor economiei reale ci împrumuturilor pe care le-am avut și care au susținut economia în plățile pe care trebuie să le facă pentru salarii, pensii și așa mai departe. Investițiile sunt slabe în România, capitalul străin nu este suficient de bine reprezentat. Noi trăim prin împrumuturi. Suntem o țară care ne împrumutăm și care cheltuim enorm pentru rostogolirea datoriei externe, adică pentru dobânzile pe care le plătim la creditele luate anterior, într-un ritm și într-un volum mari. Și pe aici se pierde creșterea economică a României, mai ales că din păcate nu știm pentru ce au fost luate aceste împrumuturi, mai ales în perioada guvernării Orban – Cîțu.
Economia României, statul român, instituțiile statului român nu generează politici publice menite să schimbe structura economiei românești, să o modernizeze și să poată da poporului român și economiei reale a României avantajele creșterii economice de 800% din ultimii 20 și ceva de ani. Acestea sunt lucruri care ar trebui să fie în atenția factorilor de decizie, pentru că este un mare păcat: Avem o creștere economică atât de importantă iar această creștere să nu aibă un beneficiu real în viața poporului român. Sigur că Produsul Intern Brut nu este un indicator perfect, dar deocamdată noi cu el lucrăm și la el ne referim.”, arată profesorul de economie.
”Politica economică trebuie regândită”
”Pentru a inversa tendința de supra-îndatorare a României, avem nevoie de o nouă mentalitate de guvernare, de o nouă politică, de un nou concept de dezvoltare, care să se bazeze pe valorificarea resurselor interne. Noi, slavă Domnului, avem resurse naturale, dar le exportăm sub formă de materii prime: nu le prelucrăm în țară, nu facem investiții importante. Mai mult decât atât, investițiile pe care le facem debalansează balanța comercială. Spre exemplu, orice construcții de autostrăzi înseamnă azi importuri masive, pentru că noi nu mai producem în România nici măcar bitum. Toată politica economică a României trebuie deci regândită. O regândire bazată pe valorificarea resurselor interne și de rămânerea în țară a valorii adăugate pe care economia noastră o poate crea tocmai prin această valorificare a producției interne. Este o problemă mare pentru economia României aceea că produce valoare adăugată sub media europeană, ca urmare a structurii învechite, iar o mare parte a acestei valori adăugate se capitalizează în exteriorul țării, ca urmare a transferului pe care marile companii le fac prin prețurile de referință,”, a conchis Mircea Coșea.
”Consumăm ce produc alții”
Președintele PIAROM – Patronatul Investitorilor Autohtoni, Cristian Pârvan, are un punct de vedere asemănător:
”Nimeni nu și-a propus să calculeze cât a fost contribuția inflației în 22 de ani. Pentru că ar trebui făcută valoarea actualizată netă. Dar, una peste alta, sună bine. Bine că a crescut. Dar trebuie făcută și altă discuție: A crescut, a crescut, dar din ce a crescut? Vedem că industria în ultimii trei sau patru ani scade în mod constant ca pondere în PIB. Exportul net a ajuns să aibă pondere negativă la formarea PIB: importăm și consumăm ce produc alții. Asta bineînțeles că nu e bine! Avem cele mai mari dezechilibre macroeconomice din Uniunea Europeană, pe toate coordonatele. Foarte bine, importăm avioane și armament sofisticat, că nu producem și nu știu cât ar merita să producem. Dar să imporți mâncare? Să imporți energie? Aste sunt lucruri care arată clar politicile total lipsite de viziune ale celor care au condus în perioada 2000 – 2022, că nu e vorba doar de unii. Uitați-vă la ultima măsură, absolut greu de înțeles, când tu imporți energie electrică, să vrei să taxezi prosumatorii, adică pe cei care montează panouri fotovoltaice. Europa îi stimulează ca să producă energie, noi ne gândim să îi impozităm.”, a spus reprezentatul mediului de afaceri din România, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații.
”Lipsă de viziune”
”Cum s-a ajuns la lipsa asta de viziune? Răspunsul aproape unanim al mediului de afaceri este legat de scăderea competenței decidenților politici, dublată de totalul dezinteres și formalismul manifestat în proporție de 100% în consultări.
Dacă decidenții ar mai ține cont și de părerea unor oameni competenți, cât mai există ei, s-ar putea obține o gândire mai constructivă. Dar așa, avem rezultate pe care le avem, după cum le-a gândit unul sau altul. Chiar unele exemple pozitive, de exemplu Programul Tomata, este un program pozitiv, dar pentru că a fost gândit exclusiv pentru producția de roșii, nimic mai departe, duce la irosirea de resurse iar acest program nu este folosit la potențialul pe care l-ar avea. Creșterea economică se vede în cele din urmă în dezechilibrele majore cu care se confruntă economia, în dezechilibrul bugetar și în balanța externă. Aceste dezechilbre au condus la creșterea gradului de îndatorare al României. În 2000, gradul de îndatorare era la vreo 10% din PIB, un pic peste. Astăzi suntem la 50 și ceva la sută datorie și tindem către 60%.”, adaugă președintele PIAROM.
”Creștem economic pe datorie”
”Trăim deci pe datorie și creștem economic pe datorie. Aici se vede avansul PIB de 800% din ultimii 20 de ani. Producem noi niște lucruri cu valoare adaugată deosebită? Da, avem niște rezultate deosebite în domeniul informaticii. Dar sunt prea puține, pentru o țară de 19 milioane de oameni. În ceea ce privește infrastructura, se pot consulta datele cu privire la calea ferată, unde toată lumea spune că luăm locomotive cu hidrogen, în schimb raportul Curții de Conturi publicat în 2021 arată dezastrul infrastructurii feroviare. Dincolo de faptul că nu avem autostrăzi, distrugem nu reparăm și nu întreținem calea ferată. Nu mai vorbesc de investiții noi. În țările vest-europene se pune problema ca sub 600 de kilometri să nu mai fie rentabile zborurile cu avionul. Vor să dezvolte calea ferată la un asemenea nivel, astfel încât să se renunțe la zboruri sub 600 de km, pentru a reduce poluarea produsă de transportul aerian. Or, la noi calea ferată a dat înapoi toți banii din PNRR, la rectificarea bugetară, 600 de milioane de lei. Nu au cheltuit un leu din PNRR. Ce spune asta, de exemplu, despre Ministerul Transporturilor? În privința autostrăzilor, facem 10 km in 5 ani – e posibil așa ceva?”, se întreabă Cristian Pârvan.
”Puteam să creștem mult mai mult”
”Din păcate, puteam să creștem economic mult mai mult. Bani sunt, avem fonduri europene la dispoziție. Dar dăm bani și mărim salariile celor care se ocupă cu fondurile europene (în toate ministrele au creștere 15% la salariul de bază, pentru că lucrează cu fonduri europene), dar atragem 60 – 70% din fondurile europene. La fel, în administrațiile locale: fac, nu fac treabă, banii îi încasează. E nevoie de mai multă competență, de la administrația centrală până la cele locale, și doar competența ridicată ar trebui remunerată suplimentar. În ceea ce privește indicatorul Produs Intern Brut și acuratețea acestuia, asta este o discuție la un nivel superior. PIB-ul a rămas un indicator calculat după niște metode ale economiei clasice. Toate contribuțiile la viața economică aduse de noi tehnologii, noi tipuri de tranzacții și așa mai departe, în mare parte scapă formulelor de calcul al PIB. De mult s-a pus această problemă, dacă PIB-ul mai reflectă cu acuratețe evoluția economiei. Dar, deocamdată, nu s-a ajuns la o altă formulă mai bună de a înregistra în mod unitar evoluția economiilor din toată lumea.
Discuția însă există, mai ales cu privire la apariția și importanța noilor tehnologii, noilor servicii care nu sunt atât de evidente în ceea ce privește contribuția la PIB.
Ca să nu vorbim cât ar fi crescut PIB-ul dacă aveam o politică bazată pe coerență apropo de Educație, apropo de crearea inteligentă de locuri de muncă, să nu pierdem din 2.000 până în 2.022 milioane de oameni, care să fi avut locuri de muncă valoroase în România și să producă PIB în România. Asta iar e o problemă pe care nimeni nu o discută: Românii noștri produc PIB în alte țări.”, arată Pârvan.
”Lipsește strategia”
”E foarte simplu să ne împăunăm cu această creștere de 800%, dar nu vrem, din motivele lesne de înțeles, să spunem: S-a făcut ce trebuia? Toți indicatorii legați de calitatea vieții au cel puțin doi factori determinanți care la noi lipsesc măcar de 22 de ani: Un plan, o strategie economică pentru România. Toate țările dezvoltate au o strategie industrială, numai la noi nu se poate găsi așa ceva. Nu avem o politică industrială, nu mai vorbesc de o strategie economică. Fără ele, nu există bunăstarea care să îmbunătățească ceea ce se cheamă calitatea vieții, în elementele esențiale. De-aia ne și pleacă oamenii: dacă la salarizare, cât de cât, lucrurile, să spunem, s-au mai rezolvat, pentru cei care au rămas să lucreze în România, pentru problemele din Sănătate și din Educație, de care se lovește orice om, de la cei care au copii până la bătrâni, nu am avut strategii care să ducă la o îmbunătățire substanțială a acestor sectoare vitale pentru populație.
De asemenea, cei care decid iau decizii aiurea, și mă refer la PNRR. Vrei să scoți lemnul de foc, pentru că se arde cu randament scăzut… Dar cu ce îl înlocuiești, cu gaze naturale? Păi clasele defavorizate au venituri să plătească pentru gazele naturale? Și așa mai departe… Calitatea vieții ține deci de strategie, de determinare și de folosirea banilor cu cap.”, a spus în concluzie reprezentantul mediului de afaceri.
”Politica fiscală orientată pro-capital”
Sindicatele au însă un punct de vedere diferit. Dumitru Costin, Președintele BNS – Blocul Național Sindical, a declarat, în exclusivitate pentru Ziarul de Investigații, că principala problemă este redistribuirea plus-valorii din economie între deținătorii de capital și lucrători.
”Cetățeanul de rând nu a beneficiat nicicum de acest avans spectaculos al PIB. Una e creșterea economică și altele sunt modelele, căile prin care această creștere economică se redistribuie între capital și forța de muncă. România, după 1990, a avut din păcate constant la guvernare doar forțe politice care au avut ca prioritate capitalul. În politicile lor, nu au avut în vizor și lucrătorul, o creștere economică dinainte de toate din activitățile generatoare de valoare adaugată în economie: industrie, servicii și așa mai departe.
Există două căi majore prin care, cel puțin teoretic, toată această creștere economică să se poată redistribui echitabil între capital și forța de muncă pe de o parte, politica fiscală a țării de cealaltă parte. Constant, politica fiscală a României a fost orientată pro-capital. Așa se face că avem aberații în politica fiscală a acestei țări. Exemple: avem cea mai ridicată rată de fiscalitate la nivelul salariului minim pe economie, ceea ce este o aberație până la urmă, nu? Capitalul a beneficiat mereu de o politică fiscală favorabilă, în timp ce forța de muncă a fost supra-taxată.”, susține Dumitru Costin.
”Aberații românești”
”Apropo de aberații, suntem prima țară din Europa care în urmă cu câțiva ani a brevetat, în premieră, un sistem de securitate socială finanțat aproape în exclusivitate de forța de muncă. E vorba despre ”transferul” contribuțiilor de la capital către forța de muncă. A fost de fapt o modificare de cod fiscal prin care s-au eliminat contribuțiile capitalului la fondul public de pensii și la fondul public de asigurări de sănătate, principalii piloni ai oricărui sistem de securitate socială național. De la mjlocul secolului XIX, din timpul lui Otto von Bismarck, de când au fost create astfel de sisteme de securitate, ele prevedeau un mecanism contributiv – pe de o parte al capitalului, de cealaltă parte al lucrătorului sau al statului în completare.
România a brevetat! A venit și a eliminat completamente contribuția la pensie și la sănătate publică pentru capital, care nu mai are nicio răspundere socială. Suntem deci primii care am făcut astfel de nebunii.
Cea de-a doua cale prin care se redistribuie valoarea adăugată dintr-o economie este dată de exercitarea la pachet a drepturilor fundamentale ale omului, după cum urmează: dreptul la libera asociere, dreptul la negociere colectivă și, evident, atunci când eșuezi cu negocierea colectivă, dreptul la grevă. Nu există, în nicio economie de pe planeta asta, pus egal între capital și forța de muncă. Cea din urmă trebuie să aibă aceste libertăți fundamentale, pentru a se putea asocia și a-și negocia mai bine condițiile de plată, de muncă, etc.”, acuză liderul sindical.
”Interzicerea drepturilor fundamentale”
”România a reușit în 2011 contra-performanța ca, printr-o modificare legislativă, ce nu a urmat traseul legislativ normal și firesc, ce presupune dezbateri parlamentare, ci a apelat la scurtătura propusă de Constituție, și anume asumarea răspunderii, ca guvernul Boc să modifice Codul Muncii, legea de organizare a lucrătorilor în sindicate, legea de negociere colectivă și legea ca viza dreptul la grevă. Din 2011 și până în prezent, aceste drepturi sunt restricționate. Abia am reușit, în urmă cu câteva zile, și asta cu sprijinul explicit, nemijlocit, al Comisiei Europene, să producem modificări la această lege 62, redând lucrătorilor libertatea de asociere. Această libertate de asociere, drepturile de negociere colectivă și libertatea de a face grevă, atunci când drepturile îți sunt încălcate, fac parte din drepturile și libertățile fundamentale ale omului și chiar nu îi înțeleg pe cei care li se opun.
Din 2011 și până în prezent, pe lângă politica fiscală total debalansată în favoarea capitalului, a produs efecte și această blestemată de lege 62, care oferea o cale secundară de redistribuire a valorii adăugate în economie – negocierile colective.
Această modificare legislativă a distrus efectiv libertatea de asociere și negocierile colective. Pe cale de consecință, cea mai importantă parte a valorii adăugate în economie s-a dus către capital și nu către forța de muncă.
Creșterea economică s-a dus strict la capital în toți acești ani.”, susține Președintele BNS.
Problema veniturilor bugetare
”În ceea ce privește corespondența directă dintre nivelul de trai și cel al cheltuielilor publice, acestea din urmă sunt legate, la rândul lor, de veniturile bugetare. La noi, veniturile bugetare reprezintă cel mai mic procent din PIB în UE, mai puțin Irlanda, care e paradis fiscal. România se află în prezent undeva la 30% pondere a veniturilor fiscale în PIB. Dacă am ajunge, cu un sistem fiscal corect și reformat, cu o impozitare rezonabilă a capitalului, prin modificarea Codului Fiscal și a Codului de Administrare Fiscală, la media europeană, care este de puțin peste 40% din PIB pentru veniturile fiscale (nu vorbim de 50%, cât are Franța), veniturile bugetare ar permite plata unor pensii decente, plata alocațiilor, finanțarea Sănătății și a Educației. Diferența de 10% din PIB înseamnă o sumă uriașă lăsată la dispoziția capitalului.
În momentul de față, România nu își fiscalizează corect economia și asta tot în favoarea capitalului. România supra-taxează munca și sub-impozitează capitalul. În România nu există formațiuni politice care să reprezinte forța de muncă. Deși ele clamează că sunt de stânga, centru-stânga, în realitate sunt clar orientate pe politici de centru – dreapta, dreapta, favorabile capitalului.
Venind dintr-un sistem comunist, în 50 de ani de așa-zisă dictatură a proletariatului, toate aparițiile politice de după 1990 au fugit ‘ca Dracul de tămâie’ de reprezentarea lucrătorilor. Nimeni nu a dorit în plan politic să își asume această reprezentare a lucrătorilor, toată lumea vrea să reprezinte capitalul.
Să ne aducem aminte că în 2003, PSD, prin Premierul Adrian Năstase, a modificat prin ordonanță de urgență și a rupt legătura dintre coșul minim de consum și salariul pe economie, tocmai pentru a da posibilitatea clasei politice să stabilească din burtă valoarea salariului minim, lucru care se întâmplă și astăzi. Prin urmare, România trăiește un alt paradox: are cea mai ridicată rată de sărăcie în muncă din Uniunea Europeană. Adică te duci degeaba la muncă: veniturile pe care le obții din muncă cinstită nu-ți ajung să ai un standard decent de trai, nu te mai departajezi de cei care sunt pe zona de asistență socială iar salariul minim net te ține în sărăcie. Se prezumă că, dacă ești salariat, veniturile obținute prin muncă ar trebui să te scoată din această zonă de asistență socială. Ei bine, în România nu se întâmplă acest lucru. Trebuie schimbată politica fiscală a acestei țări, trebuie modificate Codul Fiscal și Codul de Administrare Fiscală astfel încât plusvaloarea să fie echitabil distribuită între capital și forța de muncă.
Astea sunt cauzele pentru care nu avem un standard decent de viață, Educație, Sănătate publică: banii se duc aiurea. Nu-i vorbă, că mai avem și alte metehne: corupție, cheltuirea iresponsabilă a banului public în anumite domenii.
Dar cea mai consistentă parte a problemei vine din calibrarea sistemului fiscal.”, arată Dumitru Costin.
