Sursa: Guvernul României

Câteva ore ne mai despart până la momentul în care se va decide dacă țara noastră prezintă încredere suficientă că își poate ține sub control granițele, condiție imperios necesară pentru intrarea României în Schengen.

Și, pe ultima sută de metri, premierul Nicolae Ciucă ține să asigure că va da toate garanțiile solicitate de partenerii europeni și că România va trece de acest hop, reprezentat de votul în Consiliul Afaceri Interne.

Aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen este inclusă ca prim punct pe agenda oficială a Consiliului JAI, care va începe mâine. Oficial, potrivit agendei, „miniștrii vor discuta despre aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria, Croația și România și vor urmări să adopte decizii în această privință. Miniștrii vor evalua, de asemenea, situația generală a spațiului Schengen, ca parte a ciclului anual al Consiliului Schengen. Aceștia se vor concentra în special pe combaterea introducerii ilegale de migranți și pe interoperabilitatea sistemelor informatice”.

Or premierul Ciucă este ferm convins că va avea suficiente argumente pentru a convinge inclusiv reprezentanților Austriei, singura țară care se mai opune în acest moment aderării noastre la Schengen.

Locul României e în Spațiul Schengen! Continuăm să facem eforturi pentru a obține rezultatul dorit de România. Suntem hotărâți să mergem până la capăt, așa că mâine, la Consiliul JAI, vom merge la vot pentru obiectivul nostru național.

Avem susținerea partenerilor și instituțiilor europene, printre care și Parlamentul European și Comisia Europeană. Avem susținerea fermă a Franței și Germaniei, reconfirmată la toate nivelurile. Experții europeni care au venit recent în România au confirmat că îndeplinim absolut toate condițiile necesare.

La acest moment, toate statele membre ne susțin în avansarea aderării, cu excepția Austriei. Am acționat cu totală transparență și deschidere spre dialog cu toate statele membre. Am oferit toate explicațiile și informațiile solicitate, inclusiv Austriei în privința modului în care gestionăm migrația ilegală. Am avut întâlniri cu autoritățile din Austria la cele mai înalte niveluri: Președintele României cu Cancelarul Austriei, miniștrii de Interne și experții tehnici. Toate datele confirmă că România nu se află pe fluxurile de migrație care să genereze temeri. Dimpotrivă, aderarea României va face spațiul Schengen mai sigur.

Avem toate argumentele, foarte solide, care ne susțin solicitările și ne vom baza pe ele și în discuțiile de mâine ale miniștrilor de interne. La Consiliul JAI vom cere să se formuleze, prin vot, fără nicio întârziere sau tergiversare, o decizie favorabilă pentru România”, asigură Ciucă, într-o postare presarată cu taguri, pe Facebook.

Articolul precedentEx-ministrul Chesnoiu, judecat pentru fapte de corupție; Ministerul Agriculturii vrea de la acesta aproape 60.000 de lei
Articolul următorEXCLUSIV Ziarul de Investigații – Trei din cele mai autorizate voci fac o radiografie a economiei românești din ultimii 22 de ani: Cine a beneficiat de creșterea economică fulminantă?