Sursa foto: Aradon

Proiectul inițiat de Uniunea Salvați România (USR) privind accesul gratuit pentru studenți la toate bibliotecile universitare din țară a primit undă verde în Senat.

Irineu Darău, membru în Comisia de învățământ, a precizat că prin această lege este eliminată discriminarea între studenții de la universități care au biblioteci proprii și care nu au așa ceva. Senatorul USR a menționat că administrațiile bibliotecilor stabilesc o taxă pentru eliberarea permisului de acces la bibliotecile pentru studenți.

Acces gratuit al studenților în toate bibliotecile universitare

„Această inițiativă legislativă vine să corecteze anomalia pe care v-am descris-o și să asigure că orice student va avea acces egal și gratuit atât la bibliotecile universitare, cât și la cele central-universitare”, a mai spus Irineu Darău, relatează g4media.ro.

Totodată, deputatul USR Filip Havarneanu a mai susținut că votarea acestei legi reprezintă o „mare victorie.” Mai mult, el a precizat că progresul tinerilor studenți nu trebuie condiționat financiar.

„Progresul unor tineri pe care mâine îi vrem medici, avocați, politiști sau cu funcții de conducere nu trebuie condiționat financiar. Faptul că acest proiect a devenit o lege este o mare victorie”.

În prezent, studenții înmatriculați la universitățile care nu dețin o bibliotecă proprie sunt nevoiți să plătească serviciile bibliotecilor central-universitare contra taxă. Doar studenții de la universitățile care dețin o bibliotecă proprie au gratuitate la accesul în aceste biblioteci. Legea va merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Câți studenți mai are România

În ultimii ani, numărul tinerilor care decid să își continue studiile universitare la noi în țară este într-o scădere continuă.

La început de an universitar 2019-2020, numărul studenților era de 400 de mii. La jumătate față de anul 2010. Conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, este cel mai mic număr din 1998 încoace. Principala cauză este migrația universitară. Mai exact, tinerii români preferă să facă o facultate în străinătate.

Potrivit raportului Webometrics, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se situează pe primul loc în România. Ea este urmată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar pe al treilea loc este Universitatea Politehnică din București.

Printre cele mai slabe universități de la noi din țară se numără Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj și Universitatea Alma Mater Sibiu.

Document. Compania de transport public din Cluj îi umilește pe studenți. Cum s-a trezit o tânără amendată-Update

Articolul precedentCaramitru: ”Românii nu vor investiții, ci vor bani moca, vouchere și pensii mari”
Articolul următorConsilieri APIA Arad, pedepse cu suspendare pentru mită. Li s-a interzis să mai ocupe posturile din cadrul instituției
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.